Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sbîrciu (PDL) cere în plenul Parlamentului "o săptămână de reflecţie" după ce anunţase că trece la PC

Publicat in Romania Libera, luni 23 aprilie 2012 · ·

Senatorul Ioan Sbîrciu a cerut, luni, în plenul Parlamentului, o săptămână de reflecţie, după ce anunţase în plenul Senatului că trece de la PDL la PC, scrie Mediafax.

"Îmi cer scuze, îmi este foarte greu să iau o hotărâre, de aceea vreau să mai reflectez. Nu este o revenire de dragul spectacolului. E o hotărâre grea, îmi vine greu să mă uit în ochii colegilor, ai celor de la Bistriţa, dar dacă nu se revine asupra felului în care este privit învăţământul şi sănătatea şi cultura atunci nu am ce să caut aici şi atunci cer totuşi o săptămână de reflecţie," a afirmat Sbîrciu.

El a făcut această declaraţie cu voce tremurândă.

Citeşte şi PDL pierde încă doi senatori şi un deputat: Senatorul Petru Filip trece la PNL, Ioan Sbârciu pleacă la PC şi Eugen Uricec, la PSD.Ce şanse mai are Guvernul?

Senatorul anunţase, în urmă cu câteva ore, în plen, că a demisionat din PDL şi că va activa în continuare în cadrul PC.

El menţiona că nu mai face parte din grupul parlamentar al PDL.

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, luni, pentru citirea moţiunii de cenzură depuse de opoziţie şi intitulată "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!", aceasta urmând să fie dezbătută şi supusă votului în şedinţa de vineri.

Senatorul Ioan Sbîrciu a cerut, luni, în plenul Parlamentului, o săptămână de reflecţie, după ce anunţase în plenul Senatului că trece de la PDL la PC, scrie Mediafax.

"Îmi cer scuze, îmi este foarte greu să iau o hotărâre, de aceea vreau să mai reflectez. Nu este o revenire de dragul spectacolului. E o hotărâre grea, îmi vine greu să mă uit în ochii colegilor, ai celor de la Bistriţa, dar dacă nu se revine asupra felului în care este privit învăţământul şi sănătatea şi cultura atunci nu am ce să caut aici şi atunci cer totuşi o săptămână de reflecţie," a afirmat Sbîrciu.

El a făcut această declaraţie cu voce tremurândă.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este stabilă

Radio Mures acum 25 minute
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este stabilă, el este internat în secţia de terapie intensivă la Spitalul Foişor din Capitală, sprecializat în Ortopedie-Traumatologie. Ieri actorul a fost operat de urgenţă de o echipă de doctori ortope

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Baxuri cu carne împrăştiate pe autostrada A1 în vestul ţării, în urma unui accident

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Baxuri cu carne sunt împrăștiate pe A1, în zona localității Șoimuș, județul Hunedoara, după un accident. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, circulația rutieră este restricționa

Fermierii vor primi subvenţia de 100 de euro începând din 15 mai

Radio Mures acum 25 minute
Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare, va demara în jurul datei d

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum o ora
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 50 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°