Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Handmade, o piaţă care a explodat. Cine cumpără: româncele sătule de malluri

Publicat in Gandul, marți 15 februarie 2011 ·

În doi ani, piaţa de handmade a explodat: de la câteva sute de artizani, acum sunt mii. Cei care trăiesc numai din handmade câştigă câteva zeci de mii de lei pe lună. Mai există şi categoria celor care fac asta după job, ca să mai câştige câteva mii de lei în plus

Există o mână de oameni care, după ce se întorc acasă de la serviciu, se aşează la masă şi încep al doilea job. De la nouă seara şi până la două dimineaţa, tânăra Mirela Pădure din Bucureşti asta face: înşiră mărgele pe aţă, meştereşte cercei din ceramică sau împleteşte brăţări cu metal şi sticlă. Bijuteriile ei îi aduc nişte mii de lei bune în plus la leafă. Tânăra apucă să mai doarmă doar patru ore, până la şase dimineaţa, pe urmă se trezeşte iar, să meargă la birou. Munca de peste noapte, în loc să o doboare, o umple de energie.

"Sunt analist de calitate, lucrez în relaţii cu clienţii, iar treaba mea este să-i primesc pe cei nemulţumiţi. Vă daţi seama cât stres este şi cu câţi draci mă întorc acasă. Ei bine, când mă aşez la lucru, mi se risipeşte tot stresul", ne povesteşte ea. Şi-a instalat atelierul în mansardă, iar produsele şi le vinde ori pe blog, ori pe la târguri. Are casa plină de pungi cu mărgeluţe sau de cutii din lemn decorate cu tehnica şerveţelului.

"Materialele sunt simplu de găsit. Există foarte multe site-uri unde poţi să comanzi; vopsele mai cumpăr de la Hanul cu Tei, iar altele -de pe Calea Griviţei, există un magazin acolo", adaugă ea.

Atelierul de handmade: cleşti, bormaşini, perforatoare, ghilotine şi... făcăleţ

Andreea Boeriu din Braşov trăieşte numai din asta. În lunile bune câştigă câteva zeci de mii de lei. Vinde pe site-ul ei, direct în magazine şi la târguri. Până să se apuce de handmade a fost programatoare. "În urmă cu patru ani am început să caut să fac ceva mai creativ. Aşa că m-am apucat de cursurile şcolii de artă, apoi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 27 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 50 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 14 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°