Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Opt deţinuţi minori au luat Ursul de Argint

Publicat in Adevarul, marți 23 februarie 2010 ·

Tinerii de la PMT Craiova au jucat în „Eu când vreau să fl uier, fl uier“, premiat în Berlin. Încarceraţii spun că au participat la un casting destul de difi cil, însă au reuşit să îl convingă pe regizor să îi coopteze în echipă.

Filmările au avut loc la o fermă din Cernavodă. Cei opt deţinuţii de la Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova s-au mutat acolo pentru o lună de zile. Tinerii spun că regizorul Florin Şerban le-a explicat ce au de făcut şi chiar i-a ajutat să treacă peste tracul pe care l-au avut în faţa camerelor. „A venit la noi şi ne-a spus că trebuie să ne comportăm ca la închisoare. Ne-a explicat că nu trebuie să ne uităm în cameră şi că trebuie să fim spontani şi expresivi. Experienţa pe care am trăit-o pe platourile de filmare a fost unică. Timpul zboară atât de repede şi nici nu îţi dai seama când ai tras prima secvenţă de film“, a povestit Ştefan Diaconu, deţinut din cadrul PMT Craiova, figurant în filmul „Eu când vreau să fluier, fluier“.

Răsplăţiţi pentru prestaţie

Deţinuţii povestesc că în timpul fimărilor au avut parte şi de mici picanterii din partea regizorului, care a vrut tot timpul să destindă atmosfera. „Erau zile în care ne făcea să râdem, iar astfel intram mai bine în rol. Florin Şerban este un adevărat profesionist. Pentru munca noastră depusă am primit şi bani şi am reuşit să învăţm multe lucruri. Eu sunt închis pentru omor şi mai am de executat o pedeapsă de şase ani. Vă daţi seama că a fost o oportunitate nesperată să ajung actor într-un film românesc. Când am aflat că a fost şi premiat m-am simţit pentru prima dată în viaţă un om important“, a spus Daniel Samlia, de 20 de ani.

Puşcăriaşii spun că cel mai bine pe platorile de filmare s-au înţeles cu actorii Toni Mihai Constantinescu şi Clara Vodă. Şase din cei opt deţinuţi care au jucat în filmul „Eu când vreau să fluier, fluier“ au fost eliberaţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver/ Ce au discutat despre candidatura pentru secretar general al NATO

News.ro acum 21 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 58 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 44 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°