Presedintele Traian Basescu a declarat, duminica, ca va participa la intalnirile Miscarii Populare, daca va fi invitat, exprimandu-si speranta ca organizatia il va primi in randurile sale, dupa incheierea mandatului la Cotroceni. El a participat la o intalnire cu cei din echipa de conducere a Miscarii Populare, la un restaurant din Bucuresti, dupa ce fundatia s-a lansat oficial.
"Eu am convingerea ca aceasta fundatie va reusi sa creeze presiune chiar pe partidele politice. Daca la un moment dat va fi o fundatie in care membrii ei ajung la concluzia ca este bine sa se transforme in partid politic, de ce nu? Dar, in ceea ce ma priveste, eu nu mai am nevoie de partide in momentul de fata. Chiar dezavuez mesajele dragute transmise de Videanu, de Anca Boagiu si de Vass, ieri, de la Conventie. Parteneriatul meu cu ei s-a incheiat, iar ce am vazut ieri la Colegiul PDL-ului mi-a confirmat ca am facut foarte bine ca am incheiat aceasta colaborare. Ei sa-si vada de politica lor, aici discutam despre o fundatie care vrea sa antreneze alte categorii de oameni decat pe cei care sunt in actualele partide", a declarat presedintele dupa intalnire.
Cei din echipa de conducere a Miscarii Populare s-au intalnit "la cafea" cu presedintele Traian Basescu, despre care presedintele fundatiei, Marian Preda, a spus ca este tatal spiritual al Miscarii. Pagina de Facebook "Alaturi de presedintele nostru" a postat o fotografie de la intalnire, fara a preciza unde a fost facuta, ci doar descrierea: Presedintele la discutii cu liderii ,,Miscarii Populare"
Consilierii prezidentiali Cristian Diaconescu, Daniel Funeriu, Sebastian Lazaroiu, Bogdan Dragoi, purtatorul de cuvant al presedintelui, Bogdan Oprea, precum si presedintele Miscarii Populare, Marian Preda si Elenina Nicut, Georgeta Condur si Radu Borza, membri ai fundatiei, sunt cei care se afla la masa.