Institutul Naţional al Magistraturii scoate la concurs, în perioada următoare, două funcţii de conducere în instanţele din judeţ, după ce actualilor ocupanţi ai acestor funcţii le expiră, în curând, mandatele.
Funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Sălaj, deţinută în prezent de judecătorul Patriţiu Dărăban, este scoasă la concurs de Institutul Naţional al Magistraturii. Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei judeţene, scoaterea la concurs a funcţiei este justificată de faptul că, în 15 iulie, actualului ocupant îi expiră mandatul, iar din raţiuni de continuitate se obişnuieşte ca organizarea concursurilor să se facă înainte de finalul mandatului.
Aceeaşi situaţie este şi la Jibou, unde preşedintelui instanţei, judecătorul Flavius Ardelean, îi expiră şi lui mandatul, funcţia fiind scoasă, de asemenea, la concurs de INM.
Magistraţii interesaţi de ocuparea celor două funcţii de conducere îşi pot depune candidaturile până în 12 aprilie. Concursul propriu-zis va avea lor în perioada mai – iunie.