Exista, in Romania actuala, un soi de atitudine publica destul de raspandita ce face contraproductiva dezbaterea publica si incarca viata cetatii cu un surplus excesiv de violenta de care cu inima usoara
ne-am putea lipsi. Aceasta abordare semnaleaza, impreuna cu alte simptome, ca ne aflam, din pacate, intr-un stadiu prealabil maturitatii unei democratii, regim politic in care opiniile partenerilor pot fi criticate fara a le persifla, iar cele ale adversarilor se pot bombarda cu critici oricat de radicale, dar mereu cu politete, intr-o lupta de idei demna, respectuoasa si respectabila.
Cu un secol si ceva in urma acest lucru nu era strain de moravurile publice autohtone. Polemicile lui Hasdeu cu Titu Maiorescu, ori ale acestuia cu C. Dobrogeanu-Gherea, memorabile si la nivelul expresiei, si al continutului, numai lipsite de scaparari si de ascutimi nu au fost. Dar niciodata nu au degenerat de la statutul de duel al inteligentelor la acela de ciomageala a unor mardeiasi. Se crede fara motiv ca oricine ia cuvantul sau pune mana sa scrie un text beneficiaza de harul exceptional al pamfletarului care a fost Tudor Arghezi. In absenta performantelor in materie de expresivitate si stil insa, totul devine o troaca imunda, in care fantosa preopinentului este scaldata in balegar si alte materii urat mirositoare.
Nu trebuie sa se creada ca totul deriva din lipsa unui stil adecvat, desi paradoxal, nici stilul nu poate aparea in lipsa caracterelor si a principiilor. Mai exista insa si o chestiune care tine de varsta incipienta a politicii si a vietii noastre cetatenesti in general.
Se socoteste, de pilda, suficient si evident pentru a improsca preocuparile oricui pentru saracime si nivelul de bunastare al natiunii, falimentul regimului comunist. Or, se uita faptul important ca stanga politica nu se reduce la expresia ei extrema, ci a cunos
