Anul trecut, în România au fost instalaţi 448 MW, cea mai mare capacitate din fostele state socialiste, cu excepţia Poloniei. Pentru 2011, este preconizată adăugarea a încă 700 MW.
La nivelul Europei Centrale şi de Sud-Est (inclusiv Austria şi Grecia), România va ocupa, probabil, prima poziţie în clasamentelor statelor cu cea mai mare capacitate instalată anul acesta, concurenţă făcându-ne, în rest, doar Turcia.
Asta după ani buni în care energia eoliană devenise practic o himeră (toţi actorii, de la operatori la autorităţi şi consultanţi afirmând în nenumărate rânduri că avem un potenţial fabulos, care, dintr-o vină aruncată de pe umăr pe umăr, nu va putea fi niciodată exploatat). Unul dintre motoarele acestei creşteri este limpezirea legislativă (greoaie, dar care se apropie, în sfârşit, de final) şi uşurarea procedurilor de obţinere a autorizaţiilor necesare.
Cel mai elcovent exemplu în acest sens se regăseşte în regiunea-vedetă a energiei eoliene, Dobrogea, unde, de circa trei luni, unele comune constănţene au decis să îşi înfiinţeze propriile comisii de urbanism (fapt permis printr-o modificare legislativă de acum circa doi ani). Prin urmare, pentru obţinerea tuturor avizelor de urbanism, companiile nu mai trebuie să stea cu lunile la uşa Consiliului Judeţean, putându-şi rezolva în câteva zile problemele birocratice la nivel comunal.
Adevărata veste bună a acestui an vine dinspre autorităţi, care vor publica, în sfârşit, mult aşteotatele norme de aplicare ale legii 220, “undeva în mai-iunie”, după cum apreciază Ionel David, Public Affairs Consultant în cadrul Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană. Normele sunt publicate de ceva vreme pe site-ul Agenţiei Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), însă nu au luat încă forma unei ordonanţe guvernamentale. Motivul?
După şase prenotificări (prima datând din noiembrie
