Monovolumul Dacia va fi lansat în 2012 şi va fi produs în Maroc în două variante, una de familie şi una utilitară, la un preţ începând cu 13.000 de euro, potrivit Mediafax.
Noul model va fi al cincilea membru al familiei Dacia, după berlinele Logan şi Sandero, breakul Logan MCV şi vehiculul sport utilitar Duster. Monovolumul Dacia, la fel de spaţios ca Renault Grand Scenic, va costa cât un Modus.
MPV-ul Dacia va costa de la 13.000 de euro în versiunea pe benzină şi 15.000 euro în cazul celei diesel, cu circa 2.000 de euro mai mult decât break-ul MCV în versiunea cu şapte locuri.
Noul model Dacia va fi dotat în cazul versiunii diesel cu motor 1,5 dCi, de 90 şi 105 cai putere. În cazul versiunii pe benzină, va fi folosit probabil motorul 1,2 TCE de 100 de cai putere, se arată în articol.
Vehiculul va avea o lungime de aproximativ 4,5 metri, un format comparabil cu cel al Renault Grand Scenic, iar habitatul va fi suficient pentru şapte adulţi.
Modularitatea va fi similară cu cea a breakului MCV, care dispune de banchete rabatabile. Astfel, va exista şi versiunea cu trei rânduri de locuri.
În condiţiile în care locurile de pe rândurile doi şi trei vor fi rabatabile, spaţiul de bagaje va depăşi 2.300 de litri.
Potrivit articolului, este posibil ca viitoarea generaţie Renault Kangoo (în cadrul proiectului K67) să fie vândută sub sigla Dacia pe unele pieţe.
Versiunea utilitară va avea uşi laterale culisante şi uşi de spate asimetrice, asemănătoare cu cele ale Logan MCV.
Renault asamblează din 2003 vehicule utilitare Kangoo şi versiuni ale familiei sale în uzina din Casablanca, unde sunt fabricate şi modelele Logan şi Sandero.
Capacitatea de producţie a acestei fabrici este însă limitată la 70.000 de unităţi pe an.
Din acest motiv este logic ca cele două noi modele, respectiv noul MPV şi K67, să fie asamblate la nou