De regulă, când într-o ţară vin chinezii să investească înseamnă că toţi ceilalţi investitori (europeni, americani, ruşi) s-au lăsat păgubaşi.

Sau au fost alungaţi, ca în cazul tronsonului de Autostradă Comarnic-Braşov, atunci când România a cerut un para-ndărăt atât de mare francezilor de la Vinci, încât aceştia au dat bir cu fugiţii. Tot francezii ne-au lăsat baltă şi în cazul reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă. GDF-Suez, consorţiu franco-belgian, a renunţat la proiect alături de Iberdrola (Spania) şi RWE (Germania). Nu ştim exact de ce au plecat aceşti investitori, însă ştim că politica externă dusă de România în această perioadă este „să ne răzbunăm pe francezi că ne-au pus beţe în roatele căruţei Schengen". Revenind la chinezi, premierul Emil Boc a invitat oamenii de afaceri din China să investească în România într-o serie de proiecte care vor fi realizate în regim de parteneriate public-private. Invitaţia lui Boc este cel puţin curioasă, în condiţiile în care şeful lui suprem, Traian Băsescu, le-a transmis luna trecută miniştrilor că România nu are nevoie de banii chinezilor. Motivaţia şefului statului a fost aceea că avem suficiente fonduri necheltuite pentru investiţii. Poftim?! Parteneriatele public-private sunt singura noastră şansă de a dezvolta proiecte! Mai ales că, în ultimii doi ani, economii dezvoltate nu au întors spatele Chinei. Portul Piraeus din Atena a fost concesionat chinezilor, obligaţiunile emise de guvernele Greciei, Portugaliei, Spaniei au fost cumpărate de chinezi, investiţiile de miliarde de dolari în energie şi exploatarea resurselor minerale din regiunea Eurasia şi SUA au fost demarate, în 2010, tot de chinezi. Ei dispun de lichidităţi şi sunt dispuşi să investească în toate domeniile în această perioadă, profitând din plin de pe urma crizei. SUA s-au îmbrăcat în roşu pentru vizita preşedintelui Chinei, care a încheiat c