Ce gânduri ar putea avea un militar român aflat într-un teatru de operaţii, după ce a urmărit întâlnirea anuală a şefului statului cu cei adunaţi la bilanţul Ministerului Apărării Naţionale? Întrebarea are tâlcul ei. Pentru că o serie de răspunsuri dorite, la interogaţii justificate, au fost din nou amânate...
Anumite emoţii pluteau în aer. Fostul ministru, aflat în prezidiu din partea comisiei parlamentare de resort, răsfoia cu interes documentarul pus la dispoziţie de organizatori, dornic să ştie cum va fi evaluată perioada mandatului său, atât de succesor, cât mai ales de cel care conduce Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Distinsul invitat probabil nu mai ştia că unui om plecat dintr-o funcţie i se uită faptele bune şi i se pun în cârcă, fără nici un discernământ, toate frustrările unor subordonaţi - profesionale şi umane. Noul ministru - preocupat probabil de exactitatea afirmaţiilor pe care urma să le facă - a pornit pe gânduri într-o direcţie greşită, tocmai spre microfonul de unde vorbise purtătorul său de cuvânt. Noroc că acesta, un ofiţer tânăr, cu o experienţă notabilă la un comandament de peste Ocean, i-a indicat elegant tribuna de unde urma să îşi ţină discursul.
Sobrietatea şi reţinerea vizibilă a asistenţei din aula ministerului nu au scăpat celor din prezidiu. Până la urmă, comunitatea celor aflaţi în sală era reprezentativă pentru personalul Armatei. Care se situează aproape constant, în sondajele de opinie succesive, pe locul doi al popularităţii instituţiilor fundamentale în statul român.
Diminuarea bugetului apărării, neonorarea promisiunii făcute aliaţilor de menţinere a cheltuielilor necesare Armatei la un anumit procentaj din PIB nu mai sunt de mult o noutate pentru profesioniştii militari. Decidenţii politici de ieri, ca şi cei de azi, se pare că au alte griji decât respectarea unui angajament asumat p