Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 10.000 de mineri au fost trimiși acasă din cauza gerului

Publicat in Adevarul, marți 31 ianuarie 2012 ·

Minerii din cadrul Societății Naționale a Lignitului Oltenia (SNLO) întrerup lucru de astăzi din cauza temperaturilor extrem de scăzute. În jur de 7500 de salariați vor rămâne acasă până pe 3 februarie. Aceeași decizie a fost luată și de conducerea Complexului Energetic Rovinari, 2000 de angajați din sectorul minier urmând să intre în concediu de odihnă.

Înreruperea activității a fost convenită în urma unui protocol încheiat îndre sindicate și administrație.

Tiberiu Trotea, directorul general al CE Rovinari, a precizat că funcționarea termocentralei nu va fi afectată: „Stocurile de cărbune sunt de 450.000 de tone, iar termocentrala consumă 35.000-36.000 de tone. Am decis întreruperea activității de exploatare a cărbunelui pentru a evita accidentele de natură tehnică și umană“. Potrivit acestuia, la temperaturi mai mici de minus 12 grade Celsius, uleiul din utilaje capătă o vâscozitate mai mare și există pericolul producerii de avarii foarte grave. De asemenea, cauciucul de la benzile transportoare a cărbunelui capătă o rigiditate mult mai mare și se poate rupe.

Aurel Popescu, purtătorul de cuvânt al SNLO, a precizat că se va asigura doar paza unității, viabilitatea drumurilor și aerajul minelor de subteran: „Se va asigura personalului care va lucra în continuare echipament corespunzător, ceai cald și se vor verifica instalațiile de încălzire“.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 30 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 23 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 52 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 44 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°