Sorin Antohi tot freamata. Vrea sa iasa la suprafata, sa scrie, sa fie luat in seama, in serios, sa i se recunoasca meritele intelectuale, sa i se uite dramele umane (colaborarea cu Securitatea) sau detaliile de cariera academica jenante (lipsa doctoratului). Vrea sa fie din nou Antohi. Luca Pitu nu freamata deloc. Sta invelit in limba inventata de el insusi in care isi scrie eseurile, se baricadeaza dupa formule geniale sau adolescentine si nu vrea sa spuna lucruri foarte serioase decit daca au un "ce" piper stilistic. Pitu e neschimbat, e universitar la Iasi, e un filolog cum putini mai gasesti si nu vrea glorie. Vrea doar sa scrie, sa cotrobaie, sa mai inventeze un cuvint frumos care sa mascheze onorabil vreun gind violent. Antohi a gustat marirea academica vestica si s-a impotmolit in hatisurile destinului sau estic. L-am cunoscut personal la lansarea antologiei Iluziile anticomunismului si am apucat sa vorbim cit de cit in clubul bucurestean cu una dintre cele mai bune muzici, "Control" pe numele lui. Si am fost atunci atit de ostil incit apoi m-a apucat o mare jena - dintr-odata ajunsesem vinatorul de turnatori si de imoralitate intelectuala si nu mi se potrivea deloc. Un domn care lucreaza la Institutul Cultural Roman imi povestea cindva, pe de o parte, cit de imoral a fost Antohi, de cealalta parte se plingea ca nu se mai gasesc altii ca el, un intelectual cu care nu-ti era rusine sa defilezi pe la conferinte si prelegeri. Intelectualul roman tipic tace milc si digera greu gindirea nonromaneasca... Ei, Antohi era exact contrariul, si la vorbit, si la cucerit public nonroman. Dar pentru unii dintre fostii sai amici nu mai e deloc bun. Eu astept sa ne rupa gura cu niste carti noi. Efectul de mansarda celesta Am inceput cu tot acest ocol pentru ca Neantul romanesc, cartea care cuprinde patru ore de dialog Cioran-Pitu-Antohi inregistrat pe doua casete (doar doua!