Lui Hegel i se părea „infinit de remarcabil” mitul lui Prometeu în versiunea dată de Protagoras acum 2500 de ani. După ce oamenii sunt înzestraţi cu focul adus de Prometeu, ei fiind lipsiţi de înţelepciune politică cad în conflicte continue şi într-o mare nefericire. Zeus (cel adevărat, nicidecum cel pârât) văzând aceasta porunceşte ca oamenilor să li se împartă dreptatea şi întrebat cum să fie împărţită răspunde că tuturor cu o condiţie. „Să fie lege ca cel ce nu poate fi părtaş la bunăcuviinţă şi dreptate trebuie să fie stârpit ca o pacoste a statului.” Nu cumva această lege supremă ar putea fi adevăratul ghid al campaniei electorale?

Raţiunea de a fi şi credibilitatea viitoarei guvernări nu se vor naşte, ca prin minune, după alegeri. Ele îşi fac drum acum în confruntarea electorală care produce (sau nu) speranţe întemeiate ale cetăţenilor.

Cercetările statistice din sociologie arată clar că sondajele de opinie sunt doar o fotografie.  Aceasta poate fi foarte diferită de ceea ce oamenilor cu adevărat le pasă Adică ce partid are cele mai mari şanse să învingă pentru a realiza ceea ce ei speră. Asta este prognoza obiectivă. Care sunt datele şi temele cu cel mai mare impact? Mai întâi starea economică: şansele victoriei sunt de partea acelora care conving că economia va merge mai bine chiar dacă ea în prezent nu merge bine. Crucială este deci  percepţia despre tendinţă. Al doilea ingredient este constituit de înţelepciunea mulţimii. Prognoza colectivă s-a dovedit întotdeauna sensibil mai precisă decât cea individuală. Ca şi în domeniul preţurilor, încrederea colectivă în fiecare opţiune se reflectă cel mai bine în rezultatul înregistrat în realitate. În fine, desfăşurarea campaniei reflectată în sondajele de opinie mai evidenţiază o tendinţă.  Pe măsură ce alegătorii află tot mai multe despre candidaţii angajaţi de partide şi descoperă inevitabil