Patronul rus al clubului Chelsea, Roman Abramovici, vrea să construiască un nou stadion cu o capacitate de 60.000 de locuri, într-o altă zonă din Londra, dar iniţiativa sa este respinsă de o parte a suporterilor echipei londoneze.
Clubul Chelsea a anunţat că nu a reuşit să achiziţioneze acţiunile pentru stadionul Stamford Bridge deţinute de o asociaţie de suporteri, pe care le dorea în perspectiva construirii, în altă parte, a unei noi arene cu o capacitate de 60.000 de locuri.
Potrivit oficialilor grupării londoneze, la o adunare generală extraordinară a proprietarilor stadionului, 61,6 la sută din cei 5.796 de votanţi din asociaţia Chelsea Pitch Owners (CPO) a aprobat vânzarea acţiunilor către club. Era nevoie de 75 la sută voturi afirmative pentru validarea vânzării.
Votul adunării generale a intervenit după schimburi de replici dure între partizanii mutării stadionului Stamford Bridge şi cei care sunt adepţii menţinerii arenei în acelaşi loc.
Patronul rus al clubului Chelsea, Roman Abramovici, vrea să construiască un nou stadion cu o capacitate de 60.000 de locuri, într-o altă zonă din Londra, dar iniţiativa sa este respinsă de o parte a suporterilor echipei londoneze. Aceşti fani, foarte ataşaţi de stadionul Stamford Bridge (41.800 de locuri) au înfiinţat la mijlocul anilor '90 asociaţia proprietarilor de teren la Chelsea (CPO), pentru a păstra arena în acelaşi loc.