Proprietarii ar vinde, dar se plâng că n-ar cumpăra nimeni din cauza foştilor chiriaşi care, chiar dacă nu mai au contracte, au rămas în clădiri. Sursa: CODRIN PRISECARUSursa: CODRIN PRISECARU
1 /.
Centrul Vechi al Bucureştiului are două lumi contrastante. Sunt locuri în care detergentul, întruchipat în var şi ciment, n-au apucat să curăţe. Printre costume, tocuri cui şi tinerii care caută distracţia, în zona de promenadă se strecoară pufoaicele, galoşii şi glumele de mahala. Construcţii vechi de peste 100 de ani arată de parcă Apocalipsa nu şi-ar fi făcut treaba până la capăt, doar şi-a bătut joc. În acestea sunt puţini proprietari, majoritatea e reprezentată de foşti chiriaşi care acum plătesc doar butelia, lemnele de sobă şi foarte rar curentul electric.
Etajul 2, podea de lemn, baia pe hol
Nea Dumitru stă pe strada Franceză de când s-a născut."La intrarea în clădire erau statui, era o frumuseţe. Prin anii ’80, când s-au spart zonele Crângaşi, Colentina şi au început şantierele de blocuri, a adus Ceauşescu toată lumea asta aici. Să distrugă tot ca nişte cârtiţe, să radă şi să facă blocuri", explică problema omul. A rămas, e proprietar pe trei camere cu podea de lemn şi o baie pe holul comun, ca la căminul de nefamilişti.
În curtea interioară, la soare, stă crăcănat un fotoliu pe jumătate dezbrăcat, cu arcurile la vedere şi un sfert de canapea. Doamna Mihaela a ieşit pe afară să ia pulsul scării. E în ţinută casual, şlapi, capot şi un batic care escaladează spre vârful capului. Stă fix deasupra cafenelei. Are un fel de apartament cu o cameră. În bucătărie, pe aragaz, saltă aburii un capac. Fanta unei draperii a luat locul uşii. Într-o cameră cu două paturi cântă, pe o măsuţă, un radio. Biblioteca mică e plină cu bibelouri. "Am pensie de vreo 4 milioane. Chirie nu mai plătesc acuma, mă descursc şi eu cum pot, c