38 de familii victime ale sistemului pauşal, din cauza a 12 vecini răi platnici
Locatarii scării A de pe strada Lânii nr. 41 nu mai beneficiază de la începutul lunii iulie de apă curentă din partea Companiei Apa Braşov (CAB). Aceştia, repartizaţi în 38 de locuinţe, plătesc tribut celor 12 familii rău platnice cu care CAB este în proces şi din cauza cărora compania a retras furnizarea de apă.
În acest scop, conducerea PC Braşov va cere întabularea blocului, pentru a putea începe procedura de contractare individuală, pe fiecare apartament, a serviciilor de apă – canalizare şi, ulterior, cea de debranşare a celor care nu şi-au achitat datoriile. „Oamenii ăştia au nevoie de igienă. Trăiesc acolo de la copii de doi ani, până la pensionari de 80. Când intri în scară miroase ca într-o staţie de epurare. Noi am hotărât să îi ajutăm pe aceşti oameni”, a declarat consilierul local Mircea Boriceanu. 38 de familii victime ale sistemului pauşal, din cauza a 12 vecini răi platnici
Locatarii scării A de pe strada Lânii nr. 41 nu mai beneficiază de la începutul lunii iulie de apă curentă din partea Companiei Apa Braşov (CAB). Aceştia, repartizaţi în 38 de locuinţe, plătesc tribut celor 12 familii rău platnice cu care CAB este în proces şi din cauza cărora compania a retras furnizarea de apă.
În acest scop, conducerea PC Braşov va cere întabularea blocului, pentru a putea începe procedura de contractare individuală, pe fiecare apartament, a serviciilor de apă – canalizare şi, ulterior, cea de debranşare a celor care nu şi-au achitat datoriile. „Oamenii ăştia au nevoie de igienă. Trăiesc acolo de la copii de doi ani, până la pensionari de 80. Când intri în scară miroase ca într-o staţie de epurare. Noi am hotărât să îi ajutăm pe aceşti oameni”, a declarat consilierul local Mircea Boriceanu.