Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Ştefan Marica se laudă cu o colecţie impresionantă de antichităţi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 septembrie 2009 ·

Braşoveanul le-a transmis dragostea pentru obiectele vechi şi celor trei copii ai săi, cărora le-a făcut cadou o mare parte dintre lucrurile colecţionate de el. Valoarea antichităţilor lui Ştefan Marica se ridică la circa 1 milion de lei. Profil

Născut: 22 decembrie 1937, localitatea Negreni Gorj, judeţul Gor j

Studii : Facultatea de Istorie, Univeritatea Bucureşti

Profesie: Profesor de istorie, gradul I

Familie: Căsătorit, trei copii

La cei 72 de ani ai săi, Ştefan Marica are în bibliotecă peste şapte mii de cărţi, cele mai vechi fiind din secolele XVI – XIX, scrise în diferite limbi. Omul mai colecţionează şi timbre, monede datând de la 1866 încoace, tablouri sau insigne. Printre antichităţile adunate de o viaţă întreagă se regăsesc şi obiecte pe care, poate, unii dintre noi le-au văzut doar în filme. Este vorba despre un aparat foto cu burduf, de dinainte de al doilea război mondial, o maşină de cusut Zinger, o maşină de tuns sau un fier de călcat ce datează de la sfârşitul secolului XVII.

Bărbatul spune că a început să colecţioneze antichităţi de când era copil, iar dragostea pentru aceste obiecte i-a fost transmisă de preotul din sat. „ M-am născut în localitatea Negreni Gorj şi când eram în clasele primare, a venit un preot din Basarabia, care avea o bibliotecă foarte mare. Cum mie nu-mi prea plăcea să alerg după capre, am preferat să învăţ şi luam cărţi de la el. Preotul avea acasă diverse obiecte, pe care mă punea să i le curăţ, iar lucrurile care nu îi plăceau mi le dădea mie” , povesteşte Ştefan Marica.

De toate pentru toţi

Aşa s-a născut dragostea bărbatului pentru lucrurile vechi. „ Aveam opt ani când am început să adun cărţi. Apoi, în adolescenţă, m-am pus serios pe treabă şi colecţionam oale, ulcele, ţesături sau orice bănuţ. Nu am numărat niciodată câ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 27 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°