Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Amendă cu „greutate“: Un constănţean a achitat 1.000 de lei în monede de 5 bani FOTO

Publicat in Adevarul, vineri 22 octombrie 2010 ·

Silviu Miroiu (33 de ani) din Constanţa a fost amendat pentru că a adus injurii unui angajat al Poliţiei Locale în timp ce îi monta caracatiţa la roata maşinii pentru că parcase în loc nepermis.

Azi-dimineaţă, la ora 8.30, bărbatul s-a dus la Serviciul de Impozite, Taxe şi alte venituri la Bugetul Local de pe strada Sulmona pentru a-şi plăti amenda de 1.000 de lei.

Update ora 16.30 Agenţia Sulmona a Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa şi-a termina programul pe această săptămână, motiv pentru care numărarea monedelor din căldare a fost stopată. Miroiu şi-a luat căldarea cu restul sumei şi a plecat, urmând să revină luni după-amiaza pentru a achita restul sumei, până la 1000 de lei.

„Mi-au dat o dovadă de plată pentru suma de 323 de lei, cât au numărat până la ora 12.00 şi încă o dovadă pentru 420 de lei, cât au reuşit să numere între orele 14.00 şi 16.00. Deci, în total, 743 de lei. O să revin la ghişeu luni după-amiază“, a precizat iniţiatorul ineditului protest.

Miroiu a depus pe ghişeu o găleată în greutate de 40 de kilograme plină cu monede de 5 bani, echivalentul cuantumului amenzii primite. El a reuşit să blocheze complet activitatea unuia dintre ghişeele serviciului. Într-o oră şi jumătate, angajaţii de la ghişeu au reuşit să numere numai... 12 lei.

Bărbatul a fost invitat apoi afară pentru că funcţionarii intrau în grevă şi a fost rugat să revină după-amiază. „Aşa ar trebui să plătească toată lumea. Aşa cum ne tratează statul pe noi, trebuie să-l tratăm şi noi pe el“, a declarat Miroiu.

El a declarat că va reveni cu găleata plină cu banii de amendă şi după-amiază şi dacă este necesar şi mâine, până va plăti sancţiunea contravenţională până la ultimul...ban.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Motivul pentru care audierea lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei are loc la domiciliu, nu la Parchet

Adevarul acum 52 minute
Fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, gl.(r) Vasile Dobrinoiu şi gl.(r) Peter Petre au fost puşi sub acuzare în dosarul Mineriadei. După audierille

Gigant petrolier din Arabia Saudită, noul partener mondial major al FIFA

HotNews acum 18 minute
Aramco, gigantul petrolier saudit, a devenit noul „partener mondial major” al Federației Internaționale de Fotbal. Conform AFP, înțelegerea este una până în 2027. FIFAFoto: ULMER / imago sportfotodienst / Profimedia Aramco (Arabia Saudită), noul par

Atenţionare MAE: Ungaria interzice camioanele de mare tonaj pe 1 mai

Mediafax acum o ora
Interdicţia va fi valabilă în intervalul orar 6.00 – 22.00, ora locală. Transporturile umanitare, de animale vii, bunuri perisabile, combustibili şi alte bunuri de primă necesitate nu vor avea obligaţia de a se supune acestor restricţii. MAE reamint

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum 55 minute
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Vicepreşedintele Turciei, Cevdet Yilmaz, primit de premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, într-o ceremonie oficială, pe vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz, transmite Agerpres. Cevdet Yilmaz, care efectuează o vizită oficială în România, a fost primit cu onor

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum o ora
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°