Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Rectorul Adrian Gorun declară: „Dacă nu câştigam la referendum, plecam!“

Publicat in Adevarul, vineri 11 martie 2011 ·

Doar 13 la sută din profesorii şi studenţii cu drept de vot nu l-au susţinut pe Adrian Gorun pentru funcţia de rector al universităţii.

Mai mulţi profesori şi studenţi s-au prezentat ieri după-amiază la Sala de Lectură a Facultăţii de Inginerie ca să voteze pentru sau împotriva destituirii rectorului Adrian Gorun. Această decizie a fost luată după ce un fost cadru didactic, care a demisionat în urmă cu câţiva ani, a făcut public faptul că universitatea este condusă în stil comunist, iar profesorii care îndrăznesc să gândească liber sunt persecutaţi. La referendumul de ieri, 146 de profesori titulari şi reprezentanţi ai studenţilor în Senat şi Consiliile facultăţilor au participat la scrutin pentru a-l destitui sau pentru a-l susţine în continuare pe Gorun, în funcţia de rector al instituţiei de învăţământ superior. Rezultatele au fost făcute publice astăzi de către reprezentanţii UCB.

18 profesori şi studenţi au votat pentru destituirea actualului rector, iar 121 împotriva demiterii acestuia. „12,95 % nu mă vor şi nu sunt interesaţi de bunul mers al instituţiei, ci de interesele lor şi ale altor idivizi plasaţi în afara comunităţii academice. Dacă nu câştigam alegerile, plecam. De luni, studenţii vor completa chestionare în care au posibilitatea să semnaleze activitatea slabă a profesorilor şi absenţa acestora de la cursuri. Acum, după ce am fost reales, mă simt mai responsabil pentru comunitatea academică. În viitorul apropiat voi înfiinţa o casă de cultură a studenţilor“, a declarat Adrian Gorun, rector al UCB.

În favoarea rectorului

Unii studenţi sunt de părere că actual rector merită să rămână în funcţie. „Este un om corect şi integru în activităţile desfăşurate. A făcut demersurile necesare pentru a constitui un centru de cercetare format în proporţie de 95 la sută din studenţi şi se implică personal în ceea ce priveşte viaţa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs

Mediafax acum 39 minute
Prinţul Paul, fugit de aproape patru ani, a fost reţinut într-un resort din Malta în timpul unei vacanţe. Procedura de extrădare este în desfăşurare, după ce justiţia franceză a respins definitiv predarea sa autorităţilor române. Situaţia juridică a

Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii

Mediafax acum 59 minute
Golurile au fost marcate de Ezekiel, în minutul 63, şi de Luckassen, în minutul 84. UTA Arad acumulează astfel la 34 de puncte şi ajunge pe primul loc în play-out, depăşind Oţelul. Duminică seara, ultimul meci din Superligă este programat la Cluj. C

S-a câştigat premiul la categoria I, la Loto 6/49. Premiul: peste 725.000 de euro

Mediafax acum 14 minute
Potrivit companiei, biletul norocos a fost jucat la agentia 72-054 din Bucureşti, Sectorul 2, şi a fost completat cu o variantă simplă la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul biletului fiind de 10,50 lei. Premiul este de 3.610.326,64 lei, adică

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 7 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Jaqueline Cristian, eliminată în turul trei la Madrid de cea mai în formă jucătoare din circuitul WTA

HotNews acum 25 minute
Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul trei al turneului WTA de la Madrid, după ce a fost învinsă în trei seturi de Danielle Collins, scor 6-3, 4-6, 1-6. Jaqueline CristianFoto: Claudio Gärtner / imago sportfotodienst / Profimedia Jaqueline C

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 3 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum o ora
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 2 ore
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°