Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tensiuni între cadrele medicale şi conducere la Scorniceşti

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 8 aprilie 2011 ·

Cadrele medii acuză conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie Scorniceşti de adoptarea unor hotărâri care au instituit teroarea în unitate. Asistentele şi infirmierele se simt „vânate“ de directorul medical, totul culminând cu sancţiunile scrise. Ultima, pe care membrii de sindicat au adus-o la Uniunea Judeţeană SANITAS, o vizează pe una dintre asistente, care este acuzată că ar fi responsabilă de neregulile descoperite la blocul alimentar de inspectorii Inspecţiei Sanitare de Stat. „Este o aberaţie! Ce legătură are asistenta de pe secţie cu bucătăria?! În momentul în care au fost învestiţi în funcţie, s-a instalat teroarea. Avem voie să muncim 12 ore pe zi, dar nu avem voie să mâncăm un sandvici pe care l-am adus de acasă, pentru că nu există sală de mese. Se fac reorganizări de compartimente după ce de-abia s-a obţinut autorizaţia de funcţionare şi atâtea şi atâtea...“, au venit cei din Scorniceşti să plângă pe umărul colegilor de sindicat de la judeţ.

„Sancţiunea scrisă este prima de acest fel care a venit la noi şi pe care, evident, vom încerca să o anulăm în instanţă“, a declarat lidera SANITAS, Roxana Dragomir. Deşi oamenii nu au cum să dovedească, se bănuieşte că mânia conducerii ar fi generată de faptul că în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate s-a încercat reducerea unor sporuri primite de asistenţi, pentru a se acorda, în schimb, jumătăţi de normă unor medici din spital, printre care şi directorul medical. La intervenţia sindicatului, iniţiativa s-a stopat.

„Eu nu am scris decizia respectivă, pentru că eu nu scriu decizii. Am întocmit un referat, care viza mai multe persoane, pe care l-am înaintat RUNOS-ului, iar compartimentul Juridic a emis decizia. Dacă acolo s-a interpretat greşit ceva nu am de unde să ştiu, pentru că n-am văzut decizia“, a declarat directorul medical al spitalului, dr. Luminiţa Dumitrescu.

Şi în legătură cu celelalt

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 23 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum o ora
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum o ora
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 35 minute
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 7 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 6 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°