Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valul cinci

Publicat in Jurnalul, duminică 24 aprilie 2005 ·

GRUPUL CELOR 10 Au luat startul spre UE o data cu Romania si Bulgaria, dar s-au detasat pe traseu. de IRINA CRISTEA Noii membri, "cei 10", "lupii tineri" sunt cateva dintre denumirile sub care sunt cunoscute tarile care au aderat la Uniunea Europeana la 1 mai 2004 - Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Estonia, Lituania, Letonia, Cipru si Malta - , dupa ce si-au negociat, mai mult sau mai putin dur, conditiile de aderare, intre 1998 si 2000. Ele au primit mult dorita unda verde pentru aderare, la Copenhaga, in 2002. A urmat semnarea tratatelor de aderare, la 16 aprilie 2003, tratate care au primit ulterior ratificarea fiecarui guvern din cele 15 state membre. Astfel, dupa ce transpusesera in mars fortat zecile de mii de pagini de legislatie europeana, "cei 10" se vedeau, in sfarsit, membri ai comunitatii europene. Aceasta extindere a fost de o amploare fara precedent, iar analistii europeni au inca dificultati in a evalua impactul si consecintele reale ale extinderii din 2004.

NOTA DE PLATA. Cert este ca nota de plata pe care membrii cu vechime ai Uniunii o au de achitat pentru cei 75 de milioane de noi cetateni ai celor 10 state nou-venite nu a fost chiar pe placul tuturor. Ea se ridica la 27,5 miliarde de euro numai intre 2004 si 2006, adica circa 25 de euro pe an ce trebuie scosi din buzunar de fiecare european din grupul de 15 state care compuneau Uniunea inainte de momentul "mai 2004". Daca pe eurosceptici i-a luat durerea de cap dupa ce au tras linie si au facut calculul, altii au argumentat ca 25 de euro pe an de cap de locuitor nu ar fi un efort de nesuportat, in conditiile in care suma reprezinta, pentru europeanul obisnuit, o masa decenta la un restaurant.

EVALUARI. Inca din cursul negocierilor de aderare au inceput sa se puna "pariuri" legate de mai multe dintre viitoarele tari membre. Despre Polonia s-a spus ca se anunta drept

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni: Cum va fi vremea până la mijlocul lunii iunie

Mediafax acum o ora
Săptămâna 20.05.2024 – 27.05.2024 Temperatura medie a aerului se va situa în jurul celei specifice pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă în regi

Medicul de la Institutul Oncologic din Bucureşti suspectat că a uitat o compresă în corpul unei paciente pe care o operase, iar aceasta a murit în urma unei septicemii, plasat în arest la domiciliu

News.ro acum 2 ore
Medicul chirurg de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă după ce a uitat o compresă în corpul unei paciente pe care o operase, iar aceasta a murit în urma unei septicemii, a fost plasat în arest la domiciliu.

Analişti: Preţurile metalelor preţioase au stins niveluri record în acest an, iar tendinţa ar putea continua

News.ro acum 2 ore
Preţurile aurului, argintului şi platinei au avut mare succes în acest an, iar analiştii spun că preţurile metalelor preţioase ar putea continua să atingă noi recorduri în lunile următoare, transmite CNBC. Preţurile metalelor preţioase au consemnat

Directorul unei închisori a fost ucis în mașina sa. Acesta primise mai multe amenințări cu moartea de la deținuți

Ziare.com acum o ora
Directorul închisorii La Modelo, una dintre principalele unităţi penitenciare din Columbia, a fost asasinat joi la Bogota, după ce primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi, a anunţat preşedintele ţării, Gustavo Petro, relatează AFP. "Colonelul î

China permite o şedere de 15 zile fără viză a călătorilor de croazieră, în anumite provincii, pentru a stimula turismul

News.ro acum o ora
Călătorii care intră în China cu croaziere internaţionale pot rămâne în anumite provincii din ţară până la 15 zile fără viză, a anunţat guvernul, în timp ce Beijingul încearcă să-şi dezvolte industria de croazieră şi turism, relatează CNBC. Reglemen

Sora lui Kim Jong Un neagă un schimb de arme între Coreea de Nord şi Rusia, scrie KCNA

Mediafax acum o ora
Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a negat din nou schimburile de arme cu Rusia, a relatat vineri agenţia de stat KCNA. Ea afirmă că sistemele de armament recent dezvoltate şi actualizate ale naţiunii nu sunt destinate vânzării că

Ce evenimente sunt organizate vineri, 17 mai 2024, la Constanța?

Ziua Constanta acum o ora
Constanța se pregătește pentru un sfârșit de săptămână plin de activități captivante și evenimente culturale. Vineri, 17 mai 2024, orașul va găzdui diverse manifestări care vor atrage locuitori și turiști deopotrivă. Iată evenimentele: Vineri, 17 ma

Vicepreşedinte BCE: Pieţele subestimează riscurile geopolitice, în timp ce se apropie alegerile

Mediafax acum o ora
"Pieţele subestimează uneori impactul riscurilor geopolitice care există", a declarat vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos. Pieţele bursiere au atins niveluri record în acest an, în ciuda faptului că jumătate din populaţia lumi

Nicolae Robu are cel mai ambițios proiect pentru Timișoara din ultimii 30 de ani (P)

Timpolis acum 48 minute
Foto: PNL Timiş Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL pentru Primăria Timișoara, are cel mai ambițios proiect de guvernare locală pentru Timișoara din ultimii 30 de ani. Programul de guvernare locală competentă și eficientă pentru Tim

SUA interzic importurile de la 26 de companii textile chineze, din cauza muncii forţate a uigurilor

News.ro acum 3 ore
Statele Unite au blocat joi importurile de la 26 de comercianţi chinezi de bumbac sau depozite, ca parte a efortului de a elimina din lanţul de aprovizionare al SUA bunurile fabricate cu munca forţată a minorităţilor uigure, transmite Reuters. Compa

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

13°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°