* Desi e marti, iar lumea tot vorbeste pe la colturi despre cele trei ceasuri rele, noi raminem optimisti si speram ca v-a priit ora aia suplimentara de somn, de acum doua nopti, cind s-au dat ceasurile inapoi. Fiindca a fost o noapte de week-end, iar chefurile, onomasticile, nuntile, botezurile, cumatriile, taierile de mot sau doar discutiile mai lungi cu prietenii au loc, de obicei, la sfirsit de saptamina, e posibil ca pentru multi romani sa nu fi fost o ora suplimentara de somn, ci taman invers. Oricum, auzind ca se dau ceasurile inapoi, mai multi pensionari care au prins venirea sovieticilor, in 1944, ne-au rugat sa le spunem la ce ghiseu si cind anume li se vor da si lor ceasurile inapoi. Multi dintre ei sperau sa li se dea si paltoanele. * La fel ca vremurile, si vremea e schimbatoare. In doar citeva zile, romanii au prins toata gama, de la soare la ninsoare, vorba aia. Pe la Miercurea Ciuc, daca nu ne inselam, a fost chiar si ger, la vreo minus zece grade, asa, ca sa ne iasa sezonul estival din cap si sa ne faca sa pastram bani pentru incalzire! Ne uitam de curind, intr-o seara, la stiri - era ceva despre un vint nu prea puternic, care a rupt un copac gaunos; cel putin asa s-a anuntat pe banda si s-a mai anuntat ca, peste citeva minute, se vor transmite imagini de la locul cu pricina. Cind a ajuns echipa de filmare acolo, sa ia interviu copacului, eventual sa-l puna sa declare ca s-a prabusit din picioare datorita masurilor antipopulare luate de Guvernul Boc, nu mai era, vorba aia, nici picior de copac. Se pare ca mult mai rapizi decit reporterii speciali ai televiziunilor au fost vecinii nespeciali din zona, care au venit cu unelte din gospodarie, au taiat trunchiul, l-au facut surcele si au plecat cu ele la casele lor. Nu ne-am uitat in seara respectiva si la OTV, sa aflam daca s-au luat sau nu interviuri in exclusivitate cetatenilor din cartier si surcelel