Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiecte de milioane de euro într-o comună cu două mii de locuitori din Giurgiu

Publicat in Capital, vineri 12 octombrie 2012 ·

Două proiecte cu fonduri europene în valoare totală de 1,5 milioane de euro au fost implementate de comuna Gostinu din judeţul Giurgiu, o comună cu două mii de locuitori.

"Vreau să vă arăt o realizare deosebită pentru o comună mică, de gradul trei, cu doar două mii de locuitori. Este vorba de un proiect finanţat sută la sută din bani europeni, în valoare totală de un milion de euro şi care include realizarea a 7,3 kilometri de asfalt pe un drum care deserveşte în totalitate numai exploataţii agricole", a declarat primarul comunei Gostinu, Dumitru Văcaru.

El spune că acest drum ajută agricultorilor care îşi deplasează utilajele agricole pe câmp pentru cultivarea a 1.200 de hectare de teren agricol şi există posibilitatea racordării la acest drum şi a unor terenuri aflate la nord şi la est de investiţie care ar mai însemna racordarea la acest drum a încă opt sute de hectare de teren agricol.

Primarul comunei Gostinu a spus că a depus şase proiecte în vederea obţinerii de fonduri europene şi a avut succes cu două dintre acestea, respectiv realizarea acestui drum agricol din asfalt, iar cel de-al doilea proiect a venit în urma înfrăţirii cu o localitatea Vetovo din Bulgaria în cadrul căruia se va realiza un centru de informare turistică şi un loc de agrement la Dunăre, în comuna Gostinu şi un proiect în oglindă pe malul bulgăresc al Dunării..

Cel de-al doilea proiect se află în curs de implementare şi are o valoare totală de aproximativ cinci sute de mii de Euro.

Primarul din Gostinu are în vederea realizarea şi altor proiecte transfrontaliere, motiv pentru care pregăteşte înfrăţirea cu o altă comună bulgărească de pe celălalt mal al Dunării, primarul localităţii, S. Sandrovo, împreună cu autorităţi din Districtul Ruse, Bulgaria, efectuând deja o vizită la Gostinu în acest sens.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Buzău - Incident la aterizarea unei aeronave civile de mici dimensiuni - FOTO

News.ro acum o ora
O aeronavă civilă a aterizat vineri după amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime.

Mirel Palada, condamnat definitiv după ce a refuzat să i se verifice alcoolemia când a fost oprit de poliție în trafic

Ziare.com acum o ora
Sociolog și fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada a scăpat cu câteva ore de muncă în folosul comunității după ce a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Curtea de Apel București i-a dat o pedeap

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 56 minute
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

ÎNCHISOARE pentru ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu. Criminalul va sta 10 ani în spatele gratiilor

Gandul acum o ora
Ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Decizia judecătorilor este definitivă. Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghia

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 4 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Ciolacu: Sunt convins că inflația va coborî în acest la sub pragul de 5%

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are convingerea că inflaţia din România va coborî, până la sfârşitul acestui an, sub 5%, afirmând și că România a reușit să scape de recesiune, relatează Agerpres. Premierul a declarat, într-o conferinţă de pre

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Copii răniți în Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România, anunță Alexandru Rafila

HotNews acum o ora
​Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, la Iaşi, că se fac pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în unităţi medicale din România, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

Paul McCartney a devenit primul muzician britanic miliardar

News.ro acum 57 minute
Paul McCartney s-a alăturat clubului miliardarilor, devenind primul muzician britanic care a acumulat o astfel de avere, potrivit clasamentului anual al Sunday Times, care confirmă tendinţa de scădere a numărului de miliardari din Marea Britanie. Po

Vremea

București
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

21°
vin.

8°/21°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°