Primele discuţii s-au purtat cu Vaişcovici şi Orac, urmând ca în zilele următoare să fie contactaţi Dragnea, Mateuţ, Pârcălab şi Mihăescu
S-au împlinit deja două săptămâni de când Ionuţ Negoiţă a devenit principal acţionar la Dinamo, iar omul de afaceri începe să-şi pună în aplicare, treptat, toate planurile. Ideea sa de a aduce mai multe legende dinamoviste în conducerea administrativă a fost dublată de cea a antrenorului Cornel Ţălnar de a „înregimenta“ foşti jucători reprezentativi la nivelul staff-ului tehnic de la Centrul de Copii şi Juniori. Negoiţă a fost convins de utilitatea unor nume precum Vaişcovici, Pârcălab, Dragnea, Mihăescu, Orac şi Mateuţ în ceea ce priveşte viitorul lui Dinamo. În trecut, unii dintre cei doriţi de Negoiţă la CCJ au avut ani buni pe mână grupe ale clubului din „Ştefan cel Mare“, iar performanţele nu au întârziat să apară.
Vaişcovici, primul contactat
Cu toate că această discuţie este de dată recentă, lucrurile au început deja să se mişte, iar primul cu care s-a discutat a fost Claudiu Vaişcovici. „M-a sunat cineva de la club ca să mă întrebe dacă sunt de acord cu o funcţie de antrenor la Centrul de Copii şi Juniori“, a declarat fostul atacant pentru ProSport. Noul plan ar urma să intre în vigoare la finalul actualului sezon, lucru subliniat tot de Vaişcovici: „E drept, momentan sunt discuţii, nu e nimic sigur, dar, dacă va fi ceva, cred că din vară va începe proiectul. Mi-ar plăcea să mă întorc la Dinamo!“
Bucuroşi să revină în „Ştefan cel Mare“ ar fi şi alţi foşti jucători reprezentativi care şi-au petrecut ani buni din viaţă la Dinamo, atât în teren, cât şi din postura de antrenori. Numai că, până acum, nimeni nu a discutat cu ei. „Toată lumea mă întreabă despre revenirea mea la Dinamo, dar nimeni de la club nu m-a căutat. Eu aştept cu nerăbdare un semn, însă nu pot să mă duc singur, să mă autopropun,