Cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului, timp de câteva zile, inima creştină a Franţei va pulsa cu multă intensitate la Lourdes, prin rugăciunile miilor de bolnavi şi de fiinţe încercate de cele mai neaşteptate suferinţe, pelerini care vin aici din toate colţurile lumii, pentru a o invoca pe Fecioara Maria, aştepând dacă nu miracole, fie doar alinare sufletească şi sprijin din partea semenilor.

Fericitul Augustin spunea că „miracolele nu contrazic legile naturii, ci numai ceea ce credem noi că ştim despre aceste legi”. Miracolele care se petrec la Lourdes sunt înainte de toate umane: miracolul întâlnirii cu oameni care vin să se roage pentru oameni. Dacă grota de la Lourdes ar putea vorbi ne-ar ajuta să vedem că, mai presus de orice, Lourdes înseamnă a trăi acel sentiment extraordinar al solidarităţii umane. Mii de bolnavi trupeşti sunt însoţiţi de alte mii de bolnavi sufleteşti, mulţi tineri se mobilizează împotriva cumplitului fenomen (occidental dacă pot spune aşa...) al ignoranţei şi poartă la propriu tărgile suferinţei umane. Aceste momente nu se postează pe Facebook, nu sunt fotografii cool din vacanţe hot, ci rămân gravate în memoria miilor de oameni care cer şi primesc ajutor prin mijlocirea celei pe care o numim prin glasul înţeleptului părinte Teofil Părăian, „bucuria credincioşilor dreptmăritori”.

Răsfoind presa creştină franceză (extrem de numeroasă şi cu o ţinută editorială remarcabilă), am observat chipul Sfintei Marii strălucind cu discreţie pe toate coperţile, ca o invitaţie personală pentru a participa la acest mare praznic împărătesc, cinstit de întreaga creştinătate, ortodoxă şi catolică deopotrivă. Şi nu numai. Protestanţi, catolici chiar şi musulmani, oameni de toate etniile şi culorile se adună în impozantul sanctuar de la Lourdes pentru a o cinsti pe Maica Domnului: creştinii îi închină rugăciuni şi cântece de slavă, arabii