Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O etapă alunecoasă

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 17 septembrie 2012 ·

Etapele ca asta de tocmai trecu, prinse între meciuri din preliminarii şi cupele europene, sunt alunecoase rău. Fără ziua de duminică, pe care n-am prins-o în cătare, au căzut cu zgomot doi solişti graşi. Dacă la Milan se putea evita totuşi miza pe semnul 1, având în vedere remanierea masivă a lotului, la Real Madrid un nou eşec părea de neconceput. Barcelona abia ce defilase la Getafe, în cartierul madrilen unde Realul fusese mătrăşit în etapa a doua, deci catalanii propuseseră un ecart de 8 puncte în aşteptarea deplasării albilor la Sevilla. Şi iată că gazdele i-au bărbierit rapid pe campioni, cu un gol ce va rămâne unic, reuşit în mai puţin de 100 de secunde! Astfel că Mourinho rămâne fără punct în deplasare şi va trebui să se concentreze mai mult pe Liga Campionilor, unde la debut echipa sa e favorită în faţa campioanei din Anglia, Manchester City, nici ea prea zglobie în Premier League (remiză la Stoke).

La noi în bătătură am asistat la revanşa clujenilor în faţa lui Dinamo, după eşecul din Supercupă. Cu acest rezultat a devenit clar cine se bate la campionat şi cine doar zice că se bate. Bonetti ar fi în regulă dacă nu ne-ar mai lua de fraieri. Dacă vor să meargă mai departe cu italianul, şefii de la Dinamo ar trebui să admită că sezonul ăsta e de tranzit, de promovare a tinerilor jucători pentru a pregăti lupta de anul viitor. De data asta măcar Bonetti n-a mai venit la conferinţa de presă pentru a ne aburi cu încă o „grande partita”, ca la Astra. În ceea ce-i priveşte pe rapidişti, la un moment dat i-am suspectat că vor să încerce şi din postura de victimă senzaţiile tari ale întoarcerii scorului de 2-0 cu om în plus. Adversara de sâmbătă, Gloria Bistriţa, s-a apropiat la 2-1 şi a menţinut suspansul până către sfârşit, deşi nu prea dădea semne că ar putea măcar egala. Pentru Rapid era o victorie ce trebuia neapărat bifată, iar etapa următoare are un

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 4 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 4 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 2 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 3 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°