Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Italian, irlandez, ţigănesc sau sudist: ce accent al lui Brad Pitt îţi place cel mai mult?

Publicat in Cancan, luni 26 septembrie 2011 ·

Dacă ai văzut Snatch, nu ai cum să nu-l ţii minte pe Mickey: nu e irlandez, nu e englez, e "Pikey"! (termen peiorativ folosit în Marea Britanie pentru a-i descrie pe ţigani sau pe irlandezii fără căpătâi)

În "Inglourious Basterds", Brad Pitt a reuşit să creeze una dintre cele mai haioase scene chinuindu-se să pronunţe câteva vorbe în italiană.

Tot în filmul lui Tarantino, actorul, care îl interpreta pe locotenentul Aldo Raine, îşi desăvârşeşte "arta" cu care se foloseşte de accentul sudist, deşi el nu s-a născut şi n-a locuit în partea sudică a Statelor Unite.

O altă mostră de accent sudist marca Pitt o avem în "The Assassination of Jesse James", dar şi în faimosul "Thelma&Louise". din 1991.

Cât priveşte accentul său de irlandez din "The devil's own", părerile criticilor sunt împărţite: în vreme ce unii spun că vorbeşte cu mare talent, alţii au fost de părere că anumite cuvinte le-a "stricat" atât de mult, încât nu s-a mai înţeles despre ce era vorba.

Ţie care interpretare ţi-a plăcut cel mai mult? Spune-ţi părerea mai jos!

Dacă ai văzut Snatch, nu ai cum să nu-l ţii minte pe Mickey: nu e irlandez, nu e englez, e "Pikey"! (termen peiorativ folosit în Marea Britanie pentru a-i descrie pe ţigani sau pe irlandezii fără căpătâi)

În "Inglourious Basterds", Brad Pitt a reuşit să creeze una dintre cele mai haioase scene chinuindu-se să pronunţe câteva vorbe în italiană.

Tot în filmul lui Tarantino, actorul, care îl interpreta pe locotenentul Aldo Raine, îşi desăvârşeşte "arta" cu care se foloseşte de accentul sudist, deşi el nu s-a născut şi n-a locuit în partea sudică a Statelor Unite.

O altă mostră de accent sudist marca Pitt o avem în "The Assassination of Jesse James", dar şi în faimosul "Thelma&Louise". din 1991.

Cât priveşte accentul său de irlandez din "The devil's own", păreril

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum 57 minute
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

News.ro acum o ora
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de "umbrela de protecţie" a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Într

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum 22 minute
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°