Cer iertare copiilor cu ochi ca azurul din satul meu pentru subiectul ratat. E tristeţea meseriei de jurnalist. Fără să fi reinventat cenzura, Traian Băsescu ne obligă la un singur subiect: persoana sa. Toate celelalte devin interzise. Cănd simte că presa cască, dormitează, moţăie, presa pe care o urmăreşte mult mai atent decăt il urmărim noi pe el, o injură. Dacă nici atunci nu se trezeşte, o improaşcă cu rahat. Pe scara scandalului iscat, el urcă, urcă, urcă. Pănă la urmă, ciorna mea de azi, aparent critică, e un panegiric la care m-a obligat şi din care trage foloase.
Luni dimineaţa (ieri). Lumina s-a cocoţat deja in clopotul cerului şi bănuiesc o zi caniculară. Sunt la Săngeru şi plec spre Bucureşti unde, intre altele, va trebui să comit ciorna mea săptămănală pentru Jurnalul Naţional. Am un subiect care mi-a umezit ochii. O invăţătoare din şcolile risipite pe dealuri ale satului meu incearcă un test cu ţăncii din clasele mici. Cum vor deveni ei capitalişti, ce idei au? Un copil a spus că el va creşte porumbei. Altul a povestit că un prieten al tatălui lui creşte struţi. El va creşte struţi, ii va vinde, iar cu banii obţinuţi va cumpăra şi mai mulţi struţi. Bravo, i-a incurajat invăţătoarea. Eu, a răspuns un copil firav, cu ochi decupaţi din cerul care in zori este azuriu şi umed de roua stelelor, voi face o crescătorie de ingeri. Cum sunt ingerii? - l-a chestionat invăţătoarea, nedumerită de răspunsul copilului. Albi, zboară şi ne fac pe noi mai buni. Cine cumpără un inger?, a intrebat un copil din spatele clasei. Nimeni nu cumpără un inger. Clasa intreagă a inceput să rădă. A răs, din păcate, şi invăţătoarea. Copilul care se visa crescător de ingeri intr-o ţară in care nimic nu mai pare ingeresc a izbucnit in plăns. Voi dezvolta acest subiect, mi-am zis, suind in maşină şi demarănd spre Capitală. M-a impins insă necuratul să pornesc radioul pe