Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenechiu: Nu am susţinut niciodată că vând produse noi, nu m-am simţit niciodată favorizat

Publicat in Ziua de Cluj, joi 4 iulie 2013 ·

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a dat joi prima declaraţie la instanţa supremă în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, el arătând că nu a susţinut niciodată că vinde transformatoare noi şi că nu s-a simţit niciodată favorizat de foştii directori ai SISEE Moldova.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a reluat, joi, discuţiile din dosarului "Transformatorul", în care Relu Fenechiu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, fapte comise în perioada în care a fost acţionar sau administrator la firmele SC Fene Grup SA, SC La Rocca SRL Iaşi şi SC Tehnorom SRL Iaşi.

Instanţa a audiat patru martori, aduşi cu mandat la instanţă întrucât nu s-au prezentat la termenele anterioare.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a dat apoi prima declaraţie în acest dosar. Fenechiu le-a spus judecătorilor că a dorit să dea declaraţie după finalizarea audierii martorilor, pentru că mereu şi-a "călăuzit paşii pe baza unor principii de viaţă".

Instanţa i-a cerut lui Fenechiu să se refere strict la acuzaţiile aduse de procurorii DNA, ministrul Transporturilor arătând că lucrează în sectorul privat de 22 de ani şi că niciodată nu a fost pus în ipostaza de a închide sau de a lăsa în lichidare vreo companie.

"Lucrurile din rechizitoriu sunt, în cea mai mare parte, neadevărate. În sistemul energetic sunt din '98-'99 şi m-am agăţat în acest sector în urma unor anunţuri în presă a companiilor din sistemul energetic naţional şi în urma căutării unor furnizori de astfel de produse (transformatoare, n.r.)", a spus Relu Fenechiu.

Ministrul Transporturilor a precizat că a făcut acest tip de afacere împreună cu mai mulţi asociaţi, prin intermediul mai multor firme ale sale şi că vânzările de transformatoare şi piese de transformator nu s-au făcut doar către sucursala Moldova a companiei de ele

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 54 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 32 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 35 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 40 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°