Se vorbeşte, de câţiva ani încoace, de prăbuşirea Statelor Unite. Fie este vorba despre "colosul cu picioare de lut", fie despre "imperiul american", concluzia este una singură: sistemul nu mai are mult de trăit. Se analizează pe toate părţile perspectivele de eşec ale Americii şi se conchide, în general, că SUA se îndreaptă spre o inevitabilă cădere, una din multele de-a lungul istoriei,potrivit ziare.com.
Un editorialist al revistei Foreign Policy contribuie la dezbatere cu cinci semne care ar putea anunţa prăbuşirea SUA, enunţate de Jared Diamond în lucrarea Collapse: How Societies Choose to Fail or Succeed (Colaps: Cum aleg societăţile să eşueze sau să prospere, n.r.).
1. Societăţile nu reuşesc, câteodată, să anticipeze apariţia unei probleme, deoarece le lipsesc cunoştinţele necesare sau experienţa anterioară. Spre exemplu, societăţile primitive nu au recunoscut pericolele epuizării solului, deoarece nu înţelegeau chimia de bază a pământului. La fel, o societate poate să nu recunoască o problemă deoarece are loc doar la intervale neregulate, iar ştiinţa detectării sau rezolvării problemei se uită între timp - în societăţile primitive era vorba despre lipsa unor arhive scrise, în societăţile moderne apare conceptul de amnezie istorică.
Nici în SUA nimeni nu a anticipat că sprijinul acordat mujahedinilor opuşi Uniunii Sovietice în Afganistan va conduce la formarea unor grupări anti-americane violente. Şi exemplele pot continua - e limpede că America a uitat lecţiile din Vietnam şi alte conflicte armate.
2. Societăţile ar putea avea probleme în detectarea unei probleme dacă liderii lor se află departe de sursa problemei- aşa-zisa problemă a "managerilor de la distanţă". Aşa se explică şi de ce mulţi politicieni americani iau decizii ce par prosteşti - sunt copleşiţi nu doar de numărul, ci şi de complexita