Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Palade şi fiica, la plimbare pe «motor»

Publicat in Click, joi 11 iulie 2013 ·

Cornel Palade şi-a scos fiica în public, la două luni de la bătaia pe care aceasta a primit-o de la un şofer R.A.T.B. în trafic. Actorul şi fiica sa, Andrada au ieşit împreună la cumpărături călare pe un motor de toată frumuseţea.

Au trecut două luni de la incidentul în care fata lui Cornel Palade a fost agresată de un şofer R.A.T.B. De-atunci, Andrada, actriţă şi ea, se pare că şi-a revenit şi este mai veselă ca oricând. Dovadă şi faptul că tatăl şi fiica au ieşit la promenadă. Cei doi şi-au făcut apariţia într-un mod inedit, demn de filme de acţiune, pe o motocicletă de senzaţie. Bijuteria, un trike pe care comicul şi l-a achiziţionat anult trecut, a făcut ravagii.

Ei au fost surprinşi de fotoreporterii Click! în plimbarea pe care au efectuat-o la magazine. Din cauză că a parcat într-o zonă nepermisă, Palade a fost luat la rost de paznici, însă actorul s-a făcut că plouă. Cât timp Palade şi Andrada au stat în magazin, mai multe persoane au admirat maşinăria prezentatorului tv.

După ce au făcut mai multe achiziţii, cei doi s-au îndreptat spre un raion de bricolaj. Şi de aici, ei au ieşit cu câte ceva şi, într-un gest de tandreţe tată-fiică, Palade i-a aranjat casca acesteia, pe cap. De remarcat că aceasta este prima ieşire în public a fiicei lui Palade, după bătaia cruntă primită de la un şofer R.A.T.B. la mijlocul lunii mai.

Click!spune

Trike de la Honda cu care se plimbă actorul costă circa 20.000 de dolari. Dacă modelul este unicat, preţul pentru o astfel de motocicletă pe trei roţi poate fi de cinci ori mai mare.

Şi Gabi Balint, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a Republicii Moldova, are în garaj un trike albastru-perlat, de la Harley Davidson, care l-a costat 30.000 de euro.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 4 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Scandal uriaş la Eurovision. Reprezentantul Olandei a fost descalificat cu câteva ore înaintea finalei

Mediafax acum 2 ore
"Artistul olandez Joost Klein nu va concura în marea finală a concursului Eurovision din acest an", a anunţat sâmbătă într-un comunicat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul evenimentului. Decizia vine în urma unei anchete a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum o ora
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Hamas publică o înregistrare video cu un ostatic israelian

News.ro acum 44 minute
Gruparea teroristă Hamas a difuzat sâmbătă un nou videoclip în care apare un ostatic israelian deţinut în Fâşia Gaza. În clipul de 10 secunde, ostaticul se identifică drept Nadav Popplewell, în vârstă de 51 de ani, relatează The Times of Israel. Băr

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 2 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 6 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 3 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°