Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a demarat un proiect de 133.000 de lei pentru piscicultură la Galaţi

Publicat in Adevarul, marți 19 iulie 2011 ·

Camera Agricolă Galaţi investeşte peste 130.000 de lei într-un proiect care are ca scop relansarea pisciculturii la nivelul judeţului şi crearea de unităţi economice care să se ocupe de prelucrarea peştelui.

Proiectul vizează zona pescărească Lunca Prutului Inferior - Dunărea Inferioară mila 76, iar în acest sens va fi creat un Grup de lucru pentru gestionarea fondului piscicol. Zona cuprinde localităţile Cavadineşti, Suceveni, Oancea, Vlădeşti, Măstăcani, Folteşti, Frumuşiţa Tuluceşti, dar şi cartierul Valea Oraşului din municipiul Galaţi şi faleza Dunării de la vărsarea Siretului până la mila 76.

Suprafaţa totală a zonei piscicole este de 614,89 de kilometri pătraţi, iar în vecinătatea acesteia locuiesc nu mai puţin de 30.611 de persoane.

„Comunităţile pescăreşti reprezintă o pondere importantă a populaţiei din zonă. Persoanele implicate în activitatea de pescuit comercial în ape interioare ca PFA-uri, AF-uri şi pescuit ştiinţific reprezintă 27,40% din persoane în mediul privat şi 14,58% din total populaţie ocupată", a declarat Floricel Dima, directorul Camerei Agricole Galaţi.

Acesta a precizat că în urma constituirii Grupului Local se doreşte menţinerea comunităţilor pescăreşti, diversificarea activităţilor acestora, crearea de locuri de muncă, dar şi creşterea nivelului de trai şi a atractivităţii zonelor pescăreşti prin implementarea unei strategii de dezvoltare locală.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 18 minute
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 17 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 17 minute
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 59 minute
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 2 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Bayern Munchen și Real Madrid, remiză în turul SEMIFINALELOR Champions League. Ce spune Carlo Ancelotti

Gandul acum 43 minute
Bayern Munchen și Real Madrid au încheiat la egalitate, scor 2-2, în turul semifinalelor Champions League și calificarea se va juca peste o săptămână pe Santiago Bernabeu, la data de 8 mai. Real Madrid a condus cu 1-0, prin golul marcat de Vinicius

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum 2 ore
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă. Care este starea sa de sănătate

Adevarul acum o ora
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat pe secția de Terapie Intensivă a Institutului Inimii din Cluj Napoca.

Administraţia Biden va impune dotarea tuturor maşinilor şi camioanelor noi cu tehnologie avansată de siguranţă

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden intenţionează să solicite ca toate maşinile şi camioanele noi să vină cu sisteme de evitare a coliziunii pietonilor, care includ tehnologie de frânare automată de urgenţă, până la sfârşitul deceniului. Într-un interviu, secretaru

Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona

News.ro acum o ora
Un expert legist a publicat un nou raport privind moartea lui Diego Maradona. Acesta a fost făcut public luni, iar contraexpertiza sa ar putea să schimbe complet situaţia, în condiţiile în care opt cadre medicale au fost acuzate de moartea lui Marad

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

18°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

9°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
mie.

11°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°