Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reacţia Apple la criticile din China: Compania cere scuze clienţilor pentru confuzii cauzate de politica de garanţie a produselor

Publicat in Mediafax, marți 2 aprilie 2013 ·

Directorul general al Apple, Tim Cook, a cerut scuze consumatorilor chinezi pentru confuziile cauzate de politica de garanţie a produselor, după mai bine de două săptămâni de critici din partea presei de stat din China la adresa serviciului de vânzări promovat de Apple.

Compania verifică politica de garanţie pentru iPhone 4 şi iPhone 4S şi simplifică explicarea acesteia, precum şi a modului în care clienţii pot transmite reacţii, a afirmat Cook într-o scrisoare postată pe site-ul Apple din China, potrivit CNBC.

"Suntem conştienţi că, din cauza unei comunicări externe insuficiente, unii consideră Apple o companie arogantă, care nu acordă atenţie sau este indiferentă la reacţiile consumatorilor. Prezentăm scuze sincere pentru orice neajuns şi neînţelegere", a spus el.

Criticile la adresa Apple au început pe 15 martie, odată cu difuzarea unei emisiuni anuale despre siguranţa şi drepturile consumatorilor de către televiziunea de stat.

Emisiunea a criticat compania americană pentru serviciile oferite, inclusiv pentru că nu oferă un iPhone nou, cu un an garanţie, în cazul unor reparaţii majore.

Apple va înlocui modelele iPhone 4 şi iPhone 4S cumpărate în China cu telefoane noi în cazul unor reparaţii capitale şi va acorda o garanţie de un an, a afirmat Cook.

Compania va asigura şi pregătirea corespunzătoare furnizorilor de service, pentru a explica noua politică de garanţie.

iPhone 5, ultimul model Apple, are deja în China o garanţie precum cea care va fi introdusă pentru iPhone 4 şi iPhone 4S.

Popularitatea de care se bucură Apple şi alte branduri străine pe piaţa chineză le face ţinte pentru atacuri. Yum Brands, care deţine lanţul fast-food KFC, precum şi Wal-Mart Stores sau Gucci au avut parte de critici similare din partea presei de stat din China, din cauza unor produse sau probleme legate de condiţiile de muncă. Da

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 5 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 5 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 4 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 8 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 8 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 6 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 6 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°