Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul gazoductului Nabucco a primit in sfarsit sustinere politica dupa 12 ani de negocieri

Publicat in Ziarul Financiar, luni 13 iulie 2009 · ·

 Semnarea acordului interguvernamental pentru construirea gazoductului Nabucco reprezinta cel mai important moment din istoria indelungata a negocierilor pentru realizarea proiectului.

Primele discutii privind realizarea gazoductului au inceput in 1996-1997, dar abia astazi cele cinci tari care sustin acest proiect au ajuns la un acord comun.

„Semnarea acordului interguvernamental reprezinta o decizie politica la nivelul tuturor statelor de sustinere a proiectului Nabucco. Daca pana acum discutiile se purtau intre companiile care participa la acest proiect, acum pregatirile vor fi facute intens si la nivel politic", a declarat Ioan Rusu, directorul general al Transgaz. Nabucco este dezvoltat de un consortiu la care participa companiile Transgaz Medias, OMV (Austria - actionarul majoritar al Petrom), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) si RWE (Germania). Gazoductul urmeaza sa transporte gaze extrase din Asia Centrala, prin Turcia, catre Europa Centrala.

Potrivit celor mai recente estimari, Nabucco va necesita investitii in valoare totala de aproape opt miliarde euro si va avea o capacitate de circa 31 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an. Conducta va avea 3.300 de kilometri lungime si va tranzita Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria. Competitorul Nabucco, proiectul Soth Stream, este facut de gigantul italian Eni alaturi de Gazprom, dar ocoleste Romania, ruta fiind in rest asemanatoare cu cea a Nabucco.

Proiectarea gazoductului Nabucco a demarat in 2002, la acea data estimandu-se ca proiectul va fi operational in 2011. Acum, reprezentantii celor cinci tari membre spun ca in 2010 ar putea incepe constructia propriu-zisa, urmand ca proiectul sa devina operational in 2013-2014. „Urmatorul pas dupa semnarea acordului este inceperea proiectarii si a realizarii documentatiei pentru inceperea constructiei, iar

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 11 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°