E vremea concediilor. La plajă, când te prăjeşti la soare, sau la munte, când stai într-o cabană şi asculţi ploaia cum bate în geamuri, poţi să ai cu tine romanul “Sărutul lui Liszt” al scriitoarei engleze Susanne Dunlap. Lectura acestei cărţi nu te va abate nici o clipă de la programul pe care ţi l-ai fixat.

______________________

Prin urmare, poţi să o abandonezi pe cearşaf şi să te avânţi în apă, poţi să mai aţipeşti, din când în când, în fotoliul în care stai, în timp ce afară stihiile se dezlănţuie. Nimic nu te îndeamnă să rezişti oricăror tentaţii şi să-i parcurgi paginile cu febrilitate.

O carte tocmai bună pentru zilele de vacanţă, scrisă după o reţetă potrivită pentru cititorii care nu vor să fie solicitaţi şi doresc doar “să-şi astupe ceasurile de plictiseală”.

În primul rând, ca să te atragă în mrejele ficţiunii sale, autoarea îşi alege ca personaje oameni faimoşi din lumea artei – Berlioz, Chopin, Paganini, Liszt, Delacroix, cărora le atribuie fapte şi vorbe mai mult sau mai puţin reale, fără a le reliefa cu exactitate dimensiunile personalităţii.

Apoi, descrie fugar boema în care trăiesc aceşti artişti – escapade bahice, consum de droguri, amoruri fulgerătoare.

Plasându-şi acţiunea naraţiunii în 1830, Susanne Dunlap înregistrează şi evenimente care au urmat după regimul Terorii – înălţarea şi decăderea lui Napoleon, revenirea monarhiei. Desigur, nici pe acestea nu se complică să le descifreze în profunzime.

Ca să-şi încânte publicul, face descinderi în saloanele din acea vreme, în care protipendada îşi etalează hainele scumpe, bea din belşug şampanie, bârfeşte cu voluptate, şi ascultă muzică interpretată de violonişti şi pianişti vestiţi.

Refugiul în aceste ambianţe opulente îi ajută să uite de epidemia de holeră care seceră sute de vieţi, în special în cartierele sărace