Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când scârţâie USA

Publicat in Jurnalul, duminică 1 martie 2009 ·

DIASPORA • O SLUJBĂ ÎN STATE.

Mie îmi place să fac ceea ce fac de atâţia ani! Să cânt! Şi am tot umblat pe toate coclaurile în atâţia ani. Am "făcut" ţara asta de mai multe ori, de la un capăt la altul, am fost în multe ţări cu spectacolele mele, am avut fel şi fel de întâmplări şi păţanii care de care mai haioase, unele demne de ţinut minte, altele tocmai bune de uitat.

De când am renunţat la profesia mea de profesor de educaţie fizică şi am plecat din Galaţi într-o bună ziulică, lăsând totul baltă, şi catedră, şi casă, şi prieteni, şi m-am stabilit în Bucureşti, am susţinut peste tot atâtea concerte, încât ar trebui acum să-mi fie deajuns şi să mă opresc. Aş fi făcut-o dacă aş fi observat că nu mai am vreun rost pe scenă, dar dacă văd că lumea mai vrea muzica mea, că mai dă bani pe bilete să mă asculte, m-am gândit să continuu să scriu, să cânt şi să trăiesc cu şi prin muzica asta.

Când mergeam mai des pe la românii din diaspora eram deseori tare emoţionat când vedeam cum plâng oamenii la anumite cântece, însă nu înţelegeam de ce trebuia să cânt mai mult în restaurante (că, în mare, cam pe acolo se cântă când pleci "afară"). Nu că n-am ţinut spectacole şi în săli de concerte, ba şi în săli de sport, dar românii preferă să se întâlnească cu artiştii la un mic şi la o bere. De ce? ... ei ştiu mai bine! Acum câţiva ani am fost cu Socaciu în State, am cântat în mai multe oraşe: New York, Detroit, Cleveland, Boston... ba şi într-un centru universitar deosebit – Buffalo, situat la graniţa dintre SUA şi Canada! Despre o anume întâmplare la New York vreau să-ţi povestesc. Mi se pare normal să afli şi să comentezi! O dată ajunşi în America, ni s-a spus că o să mergem la o biserică românească numită Sf. Maria, care nu era chiar terminată, dar slujbe se ţineau în ea, normal. Încă de la intrare, ne-au întâmpinat doi "domni" care se scotea

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 8 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

De luni începe sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Peste 500.000 de elevi vor susţine examene

News.ro acum 33 minute
Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni, peste 500.000 de elevi urmând să susţină examene la limba română, matematică şi ştiinţe ale naturii şi la limba maternă. Durata alocată rezolvării este de

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 10 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 11 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 11 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Premierul Ciolacu spune că ministrul Apărării ”are rețineri mari” ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei

G4Media acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică seară, la Antena 3, că nu a discutat cu președintele Klaus Iohannis după întoarcerea acestuia din SUA, dar că a discutat cu ministrul Apărării despre posibilitatea ca România să dea un sistem de apărare

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

5°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°