Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea unui campion

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 1 noiembrie 2010 ·

Descins din Erbiceni, boxerul Mihai Nistor a fost la un pas sa abandoneze sportul. Antrenorul sau din comuna natala l-a convins sa se razgindeasca si Mihai a ajuns campion national la categoria supergrea Ca antrenorii ieseni de box cresc talente unul dupa altul pentru a aduce glorie sportiva unor grupari din Bucuresti sau din alte parti, nu este o noutate, iar fenomenul nu se intimpla numai in box. Recent, gruparea SCM Bacau s-a impaunat cu un campion national de seniori, la categoria ^91 kg, pe nume Mihai Nistor. Acest boxer, care va implini peste citeva zile (5 noiembrie) virsta de 20 de ani, provine din comuna ieseana Erbiceni si a deprins primele taine ale boxului, acum cinci ani chiar acolo, intre Podu Iloaiei si Hirlau, de la antrenorul Constantin Ivan. De acolo, a plecat la Iasi inscriindu-se la grupul scolar Nicolina si, in mod firesc a ajuns si la sectia de box a CS Nicolina, continuindu-si dezvoltarea profesionala cu antrenorul Nicolae Chipirog, timp in care Nistor a realizat succese importante, printre care si titluri nationale la cadeti si juniori. Problemele cronice ale sportului iesean s-au resimtit si la aceasta grupare, iar Nicolina a fost nevoita sa accepte oferta clubului Dinamo de dubla legitimare, in 2008, antrenorul bucurestean Napoleon Gheorghe insistind foarte mult pentru voinicul din Erbiceni. Ceea ce trebuia sa insemne un serios pas inainte, a fost de fapt un esec. Neintelegerile cu antrenorii au aparut din cauza ca dinamovistii doreau sa-l foloseasca pe Mihai ca sparring-partner pentru boxerii mai experimentati (asa cum se intimpla des cu talentele fragede care aleg prea repede profesionismul). Astfel incit, dupa ce anul trecut si-a fracturat un deget la finalele Cupei Romaniei de la Iasi, Mihai s-a hotarit sa se lase de box si sa plece la munca in Italia. Dar soarta a vrut altfel: la fel ca uriasul Anteu din antichitate, Mihai al nostru a c

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 58 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 34 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 31 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 18 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum o ora
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 57 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°