Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele două bătălii de la Drăgăşani

Publicat in Jurnalul, miercuri 19 iunie 2013 ·

Celor mai mulţi dintre dumneavoastră, Drăgăşanii le sună ca un clinchet de pahare. Pahare cu vin de... Drăgăşani, acel buchet de patru soiuri autohtone care, în Oltenia seculară, erau pandantul altui buchet de patru soiuri, din Moldova lui Ştefan cel Mare. Crâmpoşia, Gordanul, Braghina şi Tămâioasa „ţin piept” cum se cuvine vinurilor de Cotnari – Grasă, Frâncuşă, Fetească Albă şi Fetească Regală. 

Dar Drăgăşanii sună şi ca două săbii lovite una de alta în luptă. Ca două flinte care-şi aruncă în acelaşi timp gloanţele... E sunetul „bătăliilor de la Drăgăşani”, din primăvara-vara anului 1821. Era după Proclamaţia de la Padeş, după intrarea triumfală a lui Tudor Vladimirescu şi a pandurilor săi în Bucureşti (în Capitală, Tudor avea să fie „stăpân” vreme de două luni, lansând o a doua proclamaţie către bucureşteni, îndemnându-i să se unească cu forţele patriotice şi revoluţionare pentru „dobândirea dreptăţilor”. Eteriştii – forţa revoluţionară grecească, antiotomană, al cărei conducător era Alexandru Ipsilanti, fiu şi nepot de domnitori fanarioţi pe cele două tronuri româneşti – coborâseră şi ei din Moldova până în apropiere de Bucureşti. |n martie, eteriştii aveau tabăra la Colentina, pandurii lui Tudor la Cotroceni.

O colaborare care începuse bine, sub semnul luptei antiotomane, avea să se transforme într-o rivalitate urâtă, peste nici două luni. Armata turcească trecuse graniţa, eteriştii nu se grăbeau să părăsească teritoriul României, iar Vladimirescu s-a văzut prins, în efortul lui de a-şi salvgarda ţara, între două forţe duşmane. Una pe faţă - cea otomană - alta într-ascuns, căci eteriştii complotează împotriva lui. Astfel, la 15 mai, revoluţionarii greci aveau să taie calea pandurilor care se retrăgeau în Oltenia, pentru a putea lupta mai bine cu oastea otomană. La Goleşti, Tudor se întâlneşte cu Iordache Olimpiotul, trimisul lui Ipsilanti, cu care înch

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 10 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 14 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 9 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” va fi mutată din cauza unor lucrări

Mediafax acum 13 ore
Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” din Bucureşti va fi mutată, luni, din cauza unor lucrări. ”Începând de luni, 13 mai, staţia de autobuz Aeroport Băneasa, aferentă liniilor 100, 203, 301, 304, 330, 335, 441, 441B, 442, 443, 444, 446, 447, 447B, 4

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 11 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°