Ne-a scăpat un personaj în filmul morţii tragice a lui Chauncey Hardy. Bineînţeles că ne-a scăpat fiindcă nu e un personaj negativ. Dimpotrivă, vorbim despre un om decent, inteligent şi echilibrat. Sincer şi hotărît, care nu s-a ascuns după tradiţia pămîntului. Un om care cunoaşte valoarea cuvintelor şi care de fiecare dată a spus lucruri esenţiale, de bun-simţ. Omul acesta se numeşte Carmen Tocală, deci este o femeie. Aspect absolut necesar de lămurit în discuţia noastră, fiindcă sînt zone etnofolclorice în ţărişoara noastră scumpă unde omul e una, iar femeia cu totul altceva. Acolo, adică aici, “omul” merge cu trei paşi înaintea femeii, ca recunoaştere a superiorităţii sale genetice.

Pe bărbaţi i-am văzut ce pot. Începînd cu purtătorul de cuvînt al poliţiei giurgiuvene, continuînd cu colegii de echipă ai lui Hardy, cu medicii de la spitalul din Giurgiu şi cu cei de pe ambulanţă şi terminînd cu primarul urbei de la Dunăre. Prefăcătorie, laşitate, incompetenţă, nepăsare, ipocrizie. Se întîmpla totuşi ceva în marea de incertitudini şi de ştiri false. De fiecare dată cînd riscam să ne afundăm în minciuni prin omisiune ori în minciuni pur şi simplu, o femeie mai puternică decît toţii masculii din jurul ei apărea pentru a ne spune lucruri simple, dar foarte precise.

Carmen Tocală a vorbit printre altele despre alcoolemia zero a victimei, pe care ceilalţi o îngropaseră în comă. A mai vorbit cu şi despre mama tînărului american ucis de indiferenţă şi de toleranţa faţă de infracţionalitate. Nu mi s-a părut deloc că încerca să scoată vreun profit de imagine. Vorbea mai puţin în calitatea ei de preşedinte al Federaţiei Române de Baschet şi mai mult în aceea de om impresionat de o nenorocire. De om care involuntar fusese parte a tragediei. De om. Cu bărbaţii ne-am cam lămurit.

Ne-a scăpat un personaj în filmul morţii tragice a lui Chauncey Hardy. Bineînţele