„Mamă nu vin acuma la cafea, am băut deja două în această dimineaţă. Pa, pa, rămâne pe altădată. Eu sunt bine, doar un pic răcit. Vremea s-a mai schimbat pe aici" sunt ultimele cuvinte ale soldatului
În faţa casei soldatului Cristian Petru Filip din Bistriţa este un du-te vino continuu. De când au aflat de tragedie, ieri în jurul amiezii, rudele, vecinii, prietenii sau simplele cunoştinţe vin să-i consoleze pe părinţii lui Cristian. Cea mai afectată este mama soldatului, Maria, care avea o relaţie cu totul specială cu fiul ei. Aceasta este şi ultima care a primit un mesaj de la Cristian. Cu două ore înainte de tragedie, cei doi au făcut schimb de sms-uri. În jurul orelor 7,00 dimineaţa, mama l-a invitat la o cafea matinală, aşa cum făcea zi de zi când Cristian era acasă, doar că de data aceasta a făcut-o printr-un mesaj telefonic. Câteva minute mai târziu avenit şi răspunsul_ : „Mamă nu vin acuma la cafea, am băut deja două în această dimineaţă. Pa, pa, rămâne pe altădată. Eu sunt bine, doar un pic răcit. Vremea s-a mai schimbat pe aici, s-a făcut cam frig", sunt ultimele cuvinte ale soldatului Cristian Petru Filip către familia sa din Bistriţa.
Mama nu-şi revine din şoc
Maria Filip a primit vestea nenorocirii petrecute în Afganistan direct de la ofiţer al Batalionului 812 Infanterie, cam la o oră după accident. O maşină neagră i-a oprit la poartă. Era plecată împreună cu soţul şi mezinul familiei, Ionuţ în livada, aflată pe un deal din apropiere . Vecina de alături, Emilia este prima care a realizat că s-a întâmplat o nenorocire : „A venit pe la 12 şi ceva un ofiţer de la armată şi o căuta pe Maria Filip. Eu am sunat-o, pentru că erau toţi la o grădină, pe deal. A încremenit când ofiţerul i-a dat vestea", povesteşte vecina, a cărui fiu a fost prieten cu Cristian. De când au aflat vestea Maria Filip şi soţul ei plâng fără oprire, iar femeia a fost se