După ce a asistat pe viu la amicalul cu Şahtior (1-2), Copos l-a criticat public pe Dinu Gheorghe pentru decizia aducerii lui Cassio.
Cel mai scump transfer al Rapidului din intersezon, Cassio Barbosa (26 de ani), a devenit subiect de ceartă între şefii clubului giuleştean.
După amicalul pierdut sîmbătă seară cu Şahtior (1-2), în care vîrful lusitan a avut din nou o prestaţie mediocră, patronul George Copos a răbufnit pentru prima dată în acest sezon la adresa preşedintelui Dinu Gheorghe: "L-am fi luat pe Moraes, dar de unde bani?! S-au făcut nişte transferuri care nu s-au dovedit inspirate, am adus jucători care nu cred că vor confirma! Am impresia că ne-am depăşit bugetul".
"Vamă" n-a ezitat şi i-a dat imediat replica şefului din Giuleşti: "Cassio va confirma, veţi vedea. Sînt surprins totuşi de afirmaţia lui Copos, fiindcă după prima etapă, cu FC Vaslui, avea altă părere despre achiziţiile făcute de mine". Rapid a plătit nu mai puţin de 700.000 de euro portughezilor de la Leiria în schimbul lui Cassio, atacant al cărui unic gol pentru alb-vişinii rămîne cel din amicalul jucat în iulie, cu FC Snagov (6-0)!
220.000 de euro e salariul anual al lui Cassio, al treilea de la Rapid, după Spadacio (280.000) şi Dani Coman (250.000)
"Suferim la capitolul atacanţi, voi fi mulţumit pe deplin de lot dacă vine şi Moraes. Îi mulţumesc anticipat domnului Copos dacă rezolvă şi acest transfer"
Marius Şumudică, antrenor Rapid
"Îmi place Rapidul, a făcut transferuri bune, se vede că e acolo un preşedinte care a ştiut cum să organizeze achiziţiile. Nu văd de ce nu s-ar bate la titlu"
Mircea Lucescu, ex-antrenor Rapid
"Unii m-au dezamăgit"
Marius Şumudică spune că Sorin Frunză e în urmă cu pregătirea fizică şi s-a arătat nemulţumit de cum a jucat echipa în r