Criticul literar Crina Bud, exeget al operei lui Baconsky, vorbeşte despre importanţa reeditării volumului alcătuit din romanul "Biserica neagră" şi "Echinoxul nebunilor şi alte povestiri".
Jurnalul Naţional: Pentru cei mulţi, s-o recunoaştem, A. E. Baconsky este un poet român care a murit la cutremurul din 4 martie 1977. Nu face parte din programa şcolară, nu se bucură de o mare popularitate în rândul editurilor... Cât de importantă e, totuşi, reeditarea prozei sale?
Crina Bud: Chiar şi pentru cei cu o mai mare atenţie faţă de literatura română se întâmplă uneori ca legenda omului Baconsky să aibă întâietate în faţa operei: rugăciunea încheiată cu "dă-mi o moarte înaltă, cotropitoare, sălbatecă/ mai mare decât viaţa duşmanilor mei", versurile oraculare "sunt şi eu unul dintre cei ce se nasc din timp în timp între voi/ ca să moară cu gura plină de pământ şi de oseminte" sau ultimele rânduri scrise cu câteva ore înainte de cutremur "învaţă să dispreţuieşti moartea..." pun nimb unei legende ale cărei linii fuseseră deja trasate. Relatări ale lui Petre Stoica sau Octavian Paler despre semnele tulburătoare care le anunţau moartea prietenului lor (desprinderea de pe perete a unui tablou al lui Baconsky, sau căderea din bibliotecă a volumului "Remember") contribuie şi ele la aura legendară. Dar dincolo de fascinaţia sau iritarea pe care personalitatea lui le declanşa cu egală intensitate, există o operă (poezie, eseuri, proză, jurnale de călătorie, traduceri, critică de artă) a cărei valoare individuală şi nodală (ca legătură între vârste şi generaţii ale literaturii române, între modele româneşti şi modele universale) nu poate fi ignorată. Volumul de povestiri şi romanul "Biserica neagră", primul trunchiat, al doilea interzis de cenzură, sunt creaţii ale maturităţii artistice, documente despre starea de spirit a anilor din miezul comunis