Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai sexy personaj masculin din literatura română

Publicat in Dilema Veche, sâmbătă 6 iulie 2013 ·

(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 85, iunie 2013) După ce scriitorii ne-au mărturisit, în anchetele trecute ale revistei, ce personaje literare ar invita la o petrecere imaginară şi cu cine le-ar plăcea să aibă o aventură; după ce, în numărul trecut, domnii ne-au spus care cred ei că este cel mai sexy personaj feminin din literatura română, de data aceasta doamnele aleg cel mai sexy personaj masculin. Lavinia BĂLULESCU Am 5 ani şi sînt pur şi simplu îndrăgostită de Păcală. Bunică-mea îmi povesteşte în fiecare seară despre el, iar eu memorez toate amănuntele, toate glumele, toate dramele. Mi-l imaginez, cît se poate de clar, cum dă foc unui sac întreg de tămîie şi cum i se deschid cerurile ca să poată să-l vadă pe Dumnezeu. Sau cum se hotărăşte să vîndă o vacă unui copac. Dar, mai ales, îl şi văd cărînd o uşă în spate, după ce fraţii lui care plecaseră în lume îi spun: "Trage şi tu uşa după tine!" Am 5 ani şi, desigur, habar nu am cum arată Păcală. Poate mi-l imaginez înalt, brunet, cu mustaţă. Nu ştiu de ce aşa (posibil pentru că sînt la vîrsta la care nu am văzut încă un bărbat blond). Îl văd ca pe un personaj care poate face orice pe lumea asta şi care mă poate ajuta şi pe mine să fac tot ce vreau. Acum, cînd am 28 de ani, Păcală a rămas la fel de mişto, doar că un pic oldschool. E un tip cool, un tip sexy, nu pentru că vrea, nu pentru că ştie să facă asta, ci pentru că e cel mai normal om din lume. Şi pentru că, deşi nu-i pasă, e cel mai amuzant, cel mai deştept şi cel mai puţin hipster din toate camerele. Ruxandra CESEREANU Optez şi votez pentru locotenentul Ragaiac din romanul Rusoaica de Gib I. Mihăescu, întrucît fantasmele sale adînci şi nuanţate fac din el cel mai erotic şi erotizant personaj masculin din literatura română. Probabil că orice femeie şi-ar dori să fie fantasmată aşa cum o face Ragaiac cu rusoaica lui. Precizez, însă, că locotenentul lu

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Care sunt cele mai întâlnite nume

Adevarul acum 25 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 20 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 44 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 9 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°