Fostul premier al Ucrainei, aflat în detenție, este aproape tot timpul imobilizat la pat și nu se poate mișca decât cu ajutorul altcuiva, a declarat fiica Iuliei Timoșenko, potrivit AFP. Sursa: Reuters
"În timp ce efectua îngrijiri medicale, se simţea rău. Şi acum, când face orice mişcare, este foarte dureros, deşi ia un calmant foarte puternic", a declarat Evghenia, fiica opozantei, după o vizită la Spitalul Public din Harkiv.
Evghenia a adăugat că mama sa sta aproape tot timpul întinsă, că se mişcă numai cu ajutorul cuiva şi nu este în stare nici măcar să-şi încalţe şosetele.
Încarcerată în august 2011, Timoşenko a fost condamnată două luni mai târziu la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. În mai 2012, Iulia Timoşenko a fost transferată de la închisoare la Spitalul Public din Harkiv, din cauza unei hernii de disc.
În prezent, ea este anchetată într-un dosar de fraudă fiscală. Totodată, a fost inculpată pentru complicitate în asasinarea unui deputat în 1996. Timoșenko a denunţat o răzbunare politică din partea fostului său rival, actualul preşedinte Viktor Ianukovici.