Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta despre plecarea lui Cernea din grupul PSD: O pierderea grea, dar un divorţ amiabil

Publicat in Romania TV, luni 13 mai 2013 ·

Premierul Victor Ponta a spus luni despre retragerea lui Remus Cernea din grupul PSD de la Camera Deputaţilor că ar fi "o pierdere grea", dar a precizat că este vorba despre un "divorţ amiabil", informează agenţia Agerpres.

"E o pierdere grea, dar încercăm să... Dincolo de aceste lucru, am avut o înţelegere cu Remus Cernea, în sensul în care l-am sprijinit să ajungă în Parlament. Sunt nişte idei pe care el le are şi în care crede sincer şi care trebuie expuse în Parlamentul României. Deci nu-mi pare absolut deloc rău că l-am susţinut. E un divorţ amiabil, ca să spun aşa. Eu i-am explicat şi lui Remus, cum le-am explicat tuturor parlamentarilor astăzi, că suntem la guvernare şi când suntem la guvernare avem obligaţia să spunem ce facem cu această ţară astăzi, peste zece ani, nu peste o sută de ani", a afirmat Victor Ponta, la Palatul Parlamentului.

Deputatul Remus Cernea a anunţat luni că se retrage din grupul PSD de la Cameră şi va activa ca parlamentar independent.

El a precizat că a luat această decizie întrucât USL nu i-a consultat pe reprezentanţii Partidului Verde cu privire la exploatarea de la Roşia Montană şi a gazelor de şist.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 11 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 9 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” va fi mutată din cauza unor lucrări

Mediafax acum 14 ore
Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” din Bucureşti va fi mutată, luni, din cauza unor lucrări. ”Începând de luni, 13 mai, staţia de autobuz Aeroport Băneasa, aferentă liniilor 100, 203, 301, 304, 330, 335, 441, 441B, 442, 443, 444, 446, 447, 447B, 4

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 11 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 13 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°