Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Primăria concediază 10 funcţionari

Publicat in Adevarul, joi 17 septembrie 2009 ·

Funcţionarii din Primăria Slatina sunt în aceste zile evaluaţi şi testaţi. În câteva săpămâni ar putea intra şi în concedii fără plată. Funcţionarii din instituţiile publice sunt trişti şi nervoşi. Nu mai au sporuri, nu ştiu dacă intră sau nu în concediu şi pe deasupra mai trebuie să treacă şi prin evaluări, testări şi interviuri, aşa cum este cazul celor din Primăria Slatina. Până vineri toţi funcţionarii din primărie vor fi evaluaţi, din comsii facând parte şi primarul Darius Vâlcov care vrea să vadă care este pregătirea angajaţilor săi. „Sunt evaluările care se fac în fiecare an, numai că de această dată sunt şi eu prezent la ele. Trebuie să vedem cum sunt angajaţii noştri, dacă avem oameni în plus sau mai este nevoie de personal. Vineri vom finaliza evaluările, iar după aceea vom face o analiză amănunţită a activităţii lor”, a explicat Darius Vâlcov.

Primăria Slatina a renunţat şi 10 funcţionari ale căror pusturi au fost restructurate. „Am trimis la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici lista funcţionarilor care vor pleca din primărie, iar ea va fi aprobată în şedinţa de consiliu local de vineri”, a spus primarul.

La toate acestea se adaugă şi cele două săptămâni de concediu fără plată pentru bugetari de care toată lumea vorbeşte.

Angajaţii din consiliu fac economii la hârtie şi curent

Angajaţii din Consiliul Judeţean ( CJ) Olt nu sunt ameninţaţi de concedieri, dar sunt nevoiţi să strângă cureaua. „Este greu să faci economii mai ales că noi suntem o instituţie care nu produce nimic, nu aduce venituri, dar le-am spus angajaşilor să consume mai puţin combustibil, hârtie şi să vorbească mai puţin la telefon. Şi consilierii judeţeni plătesc dacă depăşesc numărul de minute aprobat”, a explicat Paul Stănescu, preşedintele CJ Olt.

Dacă funcţioanarii strâng din dinţi şi se abţin de la comentarii, sindicaliştii sunt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 23 minute
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

21°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°