Din multe puncte de vedere, criza actuala a actionat atat asupra economiei si companiilor romanesti, cat si asupra companiilor internationale sub forma unui "stress test" foarte necesar. Vizualizati un pod nou construit peste care nu a trecut nicio masina. Poate arata extraordinar, dar nu poti fi sigur ca este riguros din punct de vedere structural decat atunci cand prima masina il va trece in siguranta. Din pacate, multe companii romanesti au realizat ca nu pot "sustine greutatea masinilor" in 2009. Putem invata multe lucruri doar analizand situatia companiilor care au supravietuit si a celor care nu au reusit sa treaca de aceasta criza.
Multi ar arata cu degetul spre conducerea acestor companii in ambele cazuri, pozitiv si negativ, drept cheie a succesului sau esecului. In unele cazuri acest lucru poate fi adevarat. Mai intai sa privim sumar cazurile in care conducerea nu a fost factorul determinant.
Cred ca in cele mai multe cazuri, nu conducerea a fost cea care a dus in mod direct la succesul sau esecul respectivelor companii. Din ce in ce mai des diferentierea este data la nivelul companiei de: 1) cunoasterea clientului; 2) cunoasterea pietei; 3) cunoasterea propriilor produse si servicii; 4) competenta angajatilor de a sustine aceste componente. Astfel, in aceste cazuri, cheia supravietuirii in 2009 nu a fost modul in care au reactionat fata de criza, cat mai degraba stabilitatea companiei anterioara instaurarii crizei.
Deci, mai lasa acest lucru loc pentru un "leadership" puternic la carma companiilor in perioade de criza?
Trebuie sa recunosc in primul rand ca nu sunt un fan al termenului "lidership" in contextul intrebuintarii sale actuale in lumea de afaceri… sau poate ar trebui sa spun, mai degraba, al "excesivei sale intrebuintari". Termenul a fost atat de de folosit incat a devenit un cliseu gol de continut decat o caracteristica
