Tot mai mulţi englezi întâmpină dificultăţi la plata ratelor pentru împrumuturile ipotecare Criza creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc din SUA începe să fie resimţită
Tot mai mulţi englezi întâmpină dificultăţi la plata ratelor pentru împrumuturile ipotecare
Criza creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc din SUA începe să fie resimţită direct de britanicii care au contractat împrumuturi ipotecare.
O treime dintre aceştia întâmpină deja dificultăţi serioase în returnarea creditului, în timp ce alţi englezi deja au întârziat cu plata ratelor în ultimele şase luni. Compania de cercetare de piaţă Mintel a afirmat că cele mai frecvente "victime" sunt persoanele divorţate şi cei care lucrează pe cont propriu.
Orice britanic fără un venit constant, care îşi schimbă des domiciliul sau care nu-şi plăteşte la timp facturile, este în pericol să intre pe lista neagră a băncilor din Marea Britanie ca urmare a înăspririi costurilor de creditare.
Aceasta este concluzia companiei britanice de cercetare de piaţă Mintel, care afirmă că o treime dintre cei care au contractat împrumuturi ipotecare vor întâmpina dificultăţi financiare grave ca urmare a crizei subprime din SUA.
Analiştii imobiliari din Marea Britanie, citaţi de "The Times", sunt de părere că zeci de mii de proprietari de case vor fi nevoiţi să-şi vândă casele ca urmare a înăspririi condiţiilor de creditare şi a creşterii costurilor pentru astfel de împrumuturi. Ei sunt de părere că ceea ce s-a petrecut în SUA a dat naştere unei bombe cu ceas în Marea Britanie.
Preţul caselor a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii 12 ani
Avertismentul analiştilor vine după ce Asociaţia Bancherilor Britanici (BBA) a sugerat, la jumătatea acestei luni, că preţurile caselor vor scădea la cel mai mic nivel din ultimii 10 ani ca urmare a lipsei de cumpărători. Numărul creditel