Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amintirile politicienilor despre Crăciunul din copilărie

Publicat in Romania Libera, duminică 25 decembrie 2011 · ·

Deputatul liberal Ludovic Orban îşi aminteşte că în copilărie, de Crăciun, mânca bomboanele din brad şi împăturea la loc ambalajul de staniol, dar şi că îl ajuta pe bunicul său să tragă vinul din damigeană în sticle.

Fratele său, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat că amintirile sale legate de Crăciun sunt foarte frumoase, deoarece această sărbătoare a fost întotdeauna un prilej de a se afla în familie, într-o atmosferă foarte bună.

"Şi anul acesta, ca întotdeauna, voi fi împreună cu familia mea", a spus ministrul.

Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu a declarat, pentru MEDIAFAX, că asociază imaginea Crăciunului cu aceea a unui trenuleţ electric pe care l-a primit cadou când avea zece ani.

"Am păstrat această amintire până anul acesta, când mi-am cumpărat altul şi am reuşit să îl instalez pe o masă electrică", povesteşte Bodu.

El spune că are încă şi locomotiva şi câteva vagoane ale trenuleţului primit în copilărie.

Europarlamentarul PDL va petrece Crăciunul cu cei apropiaţi, iar de Revelion spune că va sta în ţară şi va merge la munte, "dar nu pe Valea Prahovei".

Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a povestit că amintirea sa cea mai plăcută din copilărie legată de sărbătorile de iarnă este legată de faptul că a primit cadou o păpuşă cât ea de mare.

Senatorul liberal Puiu Haşotti a rememorat perioada sărbătorilor de iarnă din copilărie, pe care le-a petrecut cu "întreaga mare familie", el amintindu-şi că niciodată nu l-a aşteptat pe moş Gerilă, pentru că în casa în care a crescut s-a spus numai moş Crăciun.

"Când încă credeam în moş Crăciun - şi la mine în casă nu s-a spus niciodată moş Gerilă, s-a spus numai moş Crăciun - mi-aduc aminte că împreună cu toţi fraţii mei, verii şi verişoarele - toţi mai mici decât mine, aşadar ei credeau încă şi mai mult în moş Crăciun - să fi avut şase-şapte ani pe v

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 21 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 54 minute
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Autoritate Electorală Permanentă: În campania electorală sunt interzise spectacolele, focurile de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile publicitare, mesajele discriminatorii

G4Media acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă precizează, vineri, că în campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate cu sloganuri, imagini ale candidaţilor,

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 14 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare a Școlii Gimnaziale GRIGORE TOCILESCU

Gandul acum 33 minute
Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare și Consolidare a Școlii Gimnaziale Grigore Tocilescu. Primăria Sectorului 5 anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul ”Co

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°