Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE:Dascălii au intrat în cea de-a treia săptămână a patimilor

Publicat in Adevarul, luni 29 martie 2010 ·

Peste 1000 de profesori din Buzău în frunte cu prim vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Simion Hăncescu au protestat astăzi în Piaţa Dacia din centrul municipiului Buzău, în speranţa că vor sensibiliza autorităţile vis a vis de revendicările salariale. La acţiunea de la Buzău au participat şi delegaţii de sindicalişti venite din Iaşi, Piatra Neamţ, Argeş şi Bucureşti.

FOTOGALERIE aici

Peste 80 la sută din profesorii buzoieni afiliaţi Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ au intrat de luni în cea de-a treia săptămână de proteste.

Dascălii buzoieni nemulţumiţi că nu-şi primesc integral salariile majorate la finele anului trecut şi-au continuat acţiunile revendicative în Piaţa Dacia din centrul municipiului.

Mitingul de protest la care au participat peste 1000 de cadre didactice,anunţat de liderii SIP Buzău la sfârşitul săptămânii trecute, a continuat apoi cu un marş zgomotos către Prefectură.

Protestul de luni a fost precedat de încă o rundă de negocieri derulate între reprezentanţii Prefecturii şi liderii sindicali. „Ne-am întâlnit în acestă dimineaţă cu Prefectul dar din nefericire n-am găsit nicio soluţie convenabilă ambelor părţi. Soluţiile ţin mai mult de decizia guvernului şi a preşedintelui decât de negocierile purtate cu autorităţile locale” a declarat Ion Dobre liderul SIP Buzău.

Liderii profesorilor buzoieni nu exclud deocamdată posibilitatea îngheţării anului şcolar dacă negocierile vor fi sortite în continuare eşecului. “Este ultimul lucru la care ne gândim însă dacă nu vom primi nimic în urma negocierilor luăm în calcul şi acestă posibilitate” a mai precizat Ion Dobre.

Prezent luni la Buzău, vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Simion Hăncescu a declarat că speră ca exemplul colegilor de aici să se extindă în toată ţar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl transporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit. Presa de stat: Echipele de salvare ar fi găsit epava elicopterului. Autorităţile nu au confirmat informaţia

Mediafax acum 23 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum o ora
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 38 minute
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum o ora
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 4 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 4 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°